/ EXTERNE / Publicat: Marţi, 02 iulie 2019, 00:20 / Actualizat: Marţi, 02 iulie 2019, 00:33
Poliția anti-revoltă din Hong Kong a reluat în noaptea de luni spre marți controlul asupra Consiliului Legislativ care a fost ocupat timp de mai multe ore de manifestanți, relatează Agerpres.
Câteva zeci de mii de manifestanți împotriva regimului de la Beijing au mărșăluit în centrul orașului Hong Kong luni, la împlinirea a 22 de ani de la revenirea acestuia sub administrație chinei. Imperiul Britanic încheiase în 1898 un tratat cu Imperiul Chinez, prin care i se acorda concesiunea pe 99 de ani a insulei și a câtorva zone dimprejurul ei. Tratatul a fost respectat de către britanici, care au predat Beijingului în 1997 administrația regiunii, aceasta primind statut de autonomie, ca Regiune Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze.
Câteva zeci de opozanți față de guvernul pro-Beijing, majoritatea studenți, au pătruns luni în hemiciclul Consiliului Legislativ din Hong-Kong, unde au desfășurat drapelul din epoca administrației britanice, după ce forțaseră un baraj de poliție și vandalizaseră geamurile blindate ale clădiriiparlamentului. Confruntarea cu forțele de ordine, echipate specific și înarmate cu bastoane de cauciuc, s-a prelungit timp de mai multe ore, pe o căldură sufocantă. Unii dintre manifestanți aveau brațele înfășurate în folie aderentă, pentru a se proteja de substanțele iritante. Aceștia au fost forțați să se retragă în noaptea de luni spre marți de ofițerii Poliției anti-revoltă, care au tras asupra lor cu grenade cu gaze lacrimogene.
Protestele au fost declanșate de un proiect de lege care permitea extrădarea din Hong Kong în China continentală. Deși acesta fusese suspendat pe 15 iunie de șefa administrației regiunii speciale Hong Kong, Carrie Lam, protestatarii și-au continuat revolta, pe motiv că proiectul legislativ nu fusese, totuși, retras definitiv, așa cum se ceruse inițial, potrivit Agerpres.
https://www.activenews.ro/externe/Protestatarii-care-au-luat-cu-asalt-parlamentul-din-Hong-Kong-scosi-afara-de-politia-anti-revolta-cu-grenade-cu-gaze-lacrimogene-156740
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu