sâmbătă, 20 iulie 2019

„Mai sunt încă 200 de cazuri precum cel al Asiei Bibi”, declară fiul fostului guvernator pakistanez asasinat

"Mai sunt încă 200 de cazuri precum cel al Asiei Bibi", declară fiul fostului guvernator pakistanez asasinat
Shaan Taseer ținând un discurs la cea de-a doua întâlnire ministerială a Depatramentului de Stat pentru Avansarea Libertății Religioase, care a avut loc la clădirea Harry S. Truman din Washington D.C. pe data de 17 iulie 2019.
WASHINGTON – Fiul unui guvernator pakistanez, care a fost asasinat în 2011 din cauza sprijinului său pentru Asia Bibi, a declarat înaintea avocaților pentru libertatea religioasă, că în Pakistan există mai mult de 200 de persoane închise pentru blasfemie.
Shaan Taseer, fiul guvernatorului asasinat, Salmaan Taseer, a tras un semnal de alarmă important la a doua întâlnire a Departamentului de Stat pentru Avansarea Libertății Religioase, în ziua de miercuri – a doua zi a summit-ului care a ținut trei zile, cel mai mare de acest gen.
„Opt ani mai târziu, femeia, pentru libertatea căreia tatăl meu și-a dat viața, a fost declarată nevinovată de cea mai înaltă instanță din țară”, a spus Taseer. „Pentru acest lucru doresc să vă felicit pe fiecare dintre voi, care ați luptat pentru această victorie. Achitarea Asiei Bibi este o victorie pentru omenire, o victorie pentru demnitatea umană și o victorie pentru bunul simț.”
Întreaga lume s-a bucurat când Asia Bibi (nume real – Aasiya Noreen) a fost achitată de Curtea Supremă de Justiție din Pakistan în toamna trecută, după ce pentru aproape un deceniu a fost închisă și condamnată la moarte pe baza acuzației că l-ar fi insultat pe profetul Islamui. Taseer a avertizat în discursul său, că încă mai sunt multe de făcut.
„În timp ce celebrăm aceste victorii, trebuie să ne îndreptăm atenția și spre provocările care urmează”, a subliniat el. „În timp ce Asia Bibi – cea mai faimoasă victimă a legii blasfemiei din lume – este liberă, vreau să știți că în prezent în Pakistan există încă 200 de Asia Bibi închise pe baza legii blasfemiei, iar aceastea sunt numai cazurile raportate.”
Taseer a luat-o pe urmele pașilor tatălui său pentru a pune capăt legii blasfemiei din Pakistan, care este folosită în mod regulat de către musulmanii din țara majoritar musulmană, pentru a profita sau pentru a se răzbuna față de minoritățile religoase.
În conformitate cu secțiunea 295 din Codul Penal al Pakistanului, cei acuzați de insultarea profetului Mohamed al Islamului sau de profanarea Coranului, pot fi condamnați la închisoare sau chiar la pedeapsa capitală.
Bibi, o lucrătoare în agricultură, analfabetă, a fost acuzată de colegii ei de lucru musulmani, că l-ar fi insultat pe Mohamed în timpul unei discuții, afirmație pe care ea a negat-o. În anul 2010, ea a fost condamnată la moarte de un tribunal pakistanez.
„Tatăl meu, atunci în calitate de guvernator al provinciei Punjab, a declarat, că el nu va accepta, ca această nedreptate să aibă loc în timpul guvernării lui”, a spus Taseer. „A luat măsuri și s-a întâlnit cu Asia Bibi în închisoare. Le-a arătat tuturor, că el îi susține cauza. Și-a cerut iertare pentru situația în care a ajuns ea din cauza legii pakistaneze, și a cerut reformarea legii blasfemiei.”
Deși și el era musulman, Salmaan Taseer a devenit ținta radicalilor din Pakistan, care i-au cerut să își retragă declarațiile. Când Taseer a refuzat să își retragă sprijinul față de Asia Bibi și apelurile sale pentru reformarea legii blasfemiei, radicalii musulmani au emis o „fatwa” (proclamare religioasă), care cerea moartea guvernatorului.
„Mulți dintre cei care îi doreau binele, inclusiv eu, i-am cerut să ia în considerare retragerea sprijinului pentru Asia Bibi”, a recunoscut Taseer. „Vă las răspunsul lui, pe care l-a publicat pe Twitter cu trei zile înainte de moartea lui: Eu stau alături de cei mai neînsemnați dintre cei neînsemnați, mi s-a cerut să îmi retrag sprijinul, dar am refuzat. Nu mă retrag, nici dacă sunt ultimul om în picioare.”
Pe 4 ianuarie 2011, Taseer a fost împușcat de 27 de ori de către bodyguardul său, Mumtaz Quadri. Din acel moment, Shaan Taseer, a preluat lupta tatălui său pentru a pune capăt legilor blasfemiei și este activ în mai multe proiecte în această direcție. Și împotriva lui, musulmanii radicali au emis o fatwa.
Cu toate acestea, Taseer continuă să ofere ajutor și să vorbească în numele minorităților religioase, care se confruntă cu persecuția în națiunea din Asia de Sud. Taseer a vorbit despre cele peste 200 de alte victime ale legilor blasfemiei din Pakistan. El a spus că printre victime se află oameni în vârstă, copii, săraci, oameni bolnavi mental sau fizic. Cei mai mulți dintre aceștia sunt analfabeți și se află în închisoare fără să fi avut parte de un proces.
„Dacă pretindem că luptăm pentru o lume liberă de persecuții religoase, atunci aceasta este prima linie a acestei bătălii”, a spus Taseer. „Aceștia sunt soldații, care luptă pentru lumea în care credem noi, pentru o societate nouă și progresivă, lipsită de persecuții religioase.”
Printre cei aflați în închisoare pentru blasfemie, se află și Nabeel Masih, un tânăr în vârstă de 16 ani, care a fost închis în 2016 după ce a fost acuzat că ar fi postat pe Facebook o imagine blasfemiatoare. Masih susține, că nu el este autorul postării în cauză. Potrivit lui Taseer, Masih încă așteaptă, după mai mult de doi ani, ca să aibă loc procesul său.
Taseer a mai menționat, de asemenea, și cazul lui Junaid Hafeez, un profesor, acuzat de blasfemie de rivalii săi academici, care și el, stă închis de ani de zile fără ca vreun proces să fi avut loc. „El se află deja de șase ani tot în prima etapă a procesului”, a declarat Taseer într-un interviu pentru The Christian Post. „Șase sau șapte judecători au fost schimbați. Un avocat a fost împușcat. Judecătorul său actual a fost în pelerinaj în ultimele două luni. Deciziile sunt tot în așteptare.”
Taseer a spus că victime precum Masih, Hafeez și mulți alții, trăiesc într-un „vid din punct de vedere legal”, în care drepturile lor legale sunt călcate în picioare.
Taseer este îngrijorat de faptul că acum, după ce Asia Bibi a fost eliberată și locuiește în Canada, mișcarea pentru reforma legii blafemiei din Pakistan a slăbit, deoarece comunitatea internațională nu se mai îngrijește de celelalte victime, la fel de mult ca atunci când Bibi se afla în închisoare.
„Este în principal vina noastră”, a declarat Taseer. „Trebuie să vorbim mai mult despre victime. Se simte o letargie, cu siguranță suntem satisfăcuți după victoria Asiei Bibi. Este precum vechea zicală, care spune că o persoană reprezintă o poveste, iar 1 milion sunt doar o statistică. Acest lucru se aplică și aici. Din păcate, Asia Bibi a fost povestea afișată și acum suntem în pericol să credem că problema s-a încheiat. Problema încă există. Femeia din povestea pe care o cunoaștem este liberă, dar sunt încă 199 de persoane după ea, care rămân în închisoare.”
Taseer l-a provocat pe Ambasadorul SUA pentru Libertatea Religioasă Internatională, Sam Brownback, să îl chestioneze pe prim-ministrul pakistanez, Imran Khan, despre prizonierii închiși pentru blasfemie, în timpul vizitei sale de stat în America, care va avea loc săptămâna viitoare.
„Trupele istoriei vor mărșălui mai departe și nu mă îndoiesc, că legile blasfemiei din Pakistan, precum legile lui Jim Crow, legile aparheidului din Africa de Sud, legile din Nüremberg ale Germaniei naziste, își vor lua locul potrivit în coșul de gunoi al istoriei omenirii”, a mai spus Shaan Taaser în discursul lui.
La inaugurarea Departamentului de Stat pentru Avansarea Libertății Religioase în iulie anul trecut, SUA și alte 14 țări au semnat o declarație în care și-au exprimat îngrijorarea, susținând că legile blasfemiei și apostaziei justifică „agresiunea și violența în numele religiei, sau reprezintă un pretext invocat pentru a soluționa nemulțumirile personale”.
https://www.stiricrestine.ro/2019/07/19/mai-sunt-inca-200-de-cazuri-precum-cel-al-asiei-bibi-declara-fiul-fostului-guvernator-pakistanez-asasinat/?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu