luni, 22 iulie 2019

Mai în glumă, mai în serios - Jim Carrey predică harul lui Isus unor foşti întemniţaţi...

Jim Carrey - imagine preluată de pe site-ul cristianpost.com
Comediantul și actorul de la Hollywood Jim Carrey a predicat speranța în Isus unor foști întemnițați, și a spus că a învățat că suferința duce la mântuire.

Starul "Ace Ventura" a participat luna trecută la un eveniment organizat de Homeboy Industries în centrul Los Angeles, California, unde s-a adresat unor foști membrii de benzi de gangsteri, bărbați și femei care au fost anterior încarcerați, care prin intermediu programului celor de la Homeboy Industries încearcă să-și redirecționeze viețile și să devină membrii contribuabili ai societății.

Carrey a fost introdus acestor foști întemnițați de către Părintele Gregory Boyle, fondatorul Homeboy Industries.

În cadrul discursului său emoțional, Carrey a spus: ”Vreau să vorbesc despre faptul că cred că această încăpere e plină de Dumnezeu, și că voi sunteți eroi pentru mine și vă admir. Ați făcut o decizie de a transcende și de a lăsa în spate întunericul, și numai un campion poate face o astfel de decizie. Chiar vreau să vorbesc despre faptul că am avut anumite provocări eu însumi, și în cele din urmă cred că suferința duce la mântuire. De fapt, este singura cale. Trebuie să acceptăm cumva - și să nu negăm - să simțim suferința noastră, să simțim pierderile noastre și apoi să facem una din cele două decizii.
Carrey a spus că toți oamenii trebuie să aleagă între două ”porți”. El a descris una dintre porți drept resentimentul, care duce la răzbunare, rănirea proprie și rănirea altora. Cealaltă poartă este iertarea care ”duce către har”.

Faptul că sunteți aici indică ideea că voi ați făcut acea decizie deja. Ați luat decizia de a păși pe poarta iertării, a harului, la fel cum Hristos a făcut pe Cruce. El a suferit în mod teribil și fost zdrobit până în punctul îndoielii și a simțirii abandonării absolute, aceasta e tot ceea ce a simțit El”, a explicat Carrey.

Actorul în vârstă de 55 de ani a spus că în ciuda unor astfel de circumstanțe oribile, Isus a luat decizia de a privi spre oamenii responsabili pentru suferința lui cu ”compasiune și iertare”.

Aceasta este ceea ce deschide porțile Cerului pentru fiecare dintre noi”, a spus el.

Carrey a adăugat faptul că deși a avut de suferit multe lucruri, el știe că cei prezenți acolo au suferit pierderi mai mari decât el. Apoi a concluzionat cu admirația sa exprimată pentru fiecare dintre ei. Dar, înainte să facă lucrul acesta, el a continuat să spună că cuvântul omniprezent din Biblie revelează că Dumnezeu este în toate, și a încurajat pe toți cei prezenți să se gândească la puterea din cunoașterea acestui lucru.

Atunci când alegi să depășești negativitatea și încerci să faci ceva pozitiv pentru tine și familia ta, ești de fapt inima lui Dumnezeu, ești ochii lui Dumnezeu. Când vorbești din acel loc, ești de fapt vocea lui Dumnezeu”, a concluzionat el plin de pasiune. ”A sluji lumea cu munca voastră, adică Euharistia, aceasta este de fapt Trupul lui Hristos.

În trecut Carrey și-a exprimat neîncrederea sa în religii organizate. El a fost crescut într-un medu catolic, apoi s-a aventurat în Prezbiterianism. El a vorbit că a fost în căutarea de răspunsuri spirituale în timp ce în copilărie a găsit inspirație în Buddha, dar de fapt în videoclipul de mai jos el se agață Isus după vremurile sale de suferință.


Notă: Materialul de mai sus este o compilație scrisă de Jeannie Law pe 22 iulie 2017, reporter din cadrul Christian Post, de unde a fost preluat această postare. Dacă citați materialul în altă parte, rog să păstrați toate link-urile de mai sus, această notă de final și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2017/07/mai-in-gluma-mai-in-serios-jim-carrey.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu