6
„Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Filipeni 4:6
Într-o perioadă de criză, Ziua Recunoștinței devine și mai importantă. Noi, ca familie, ne alăturăm bisericilor pentru a-I mulțumi Domnului pentru grija și protecția Sa specială în acest an dificil. Chiar dacă am avut cu toții simptome ușoare de COVID-19, am fost, în general, sănătoși. În biserica noastră majoritatea membrilor au avut diferite simptome de COVID și din cauza asta ne-am întâlnit pe zoom timp de trei săptămâni. Îi mulțumim Domnului că nimeni nu a trebuit să fie spitalizat. De asemenea, suntem foarte recunoscători că părinții noștri nu au fost afectați de acest virus. După cum știți, toate școlile au intrat online. Rugați-vă pentru copii să depășească dificultățile pe plan educațional și social. Financiar, sprijinul familiei noastre a scăzut, dar nu ne-a lipsit nimic. Știm că multe biserici și membri ai bisericilor nu o duc foarte bine în timpul acestei crize economice. Suntem foarte recunoscători Domnului și susținătorilor noștri pentru susținerea de-a lungul anilor. Vă rugăm, continuați să vă rugați pentru sănătate și sprijin financiar pentru familia noastră.
Un lucru important pe care Dumnezeu îl face în această perioadă de restricții este creșterea întâlnirilor de rugăciune online. În afară de întâlnirile noastre regulate cu biserica, în fiecare lună am cel puțin șapte întâlniri de rugăciune online cu colegii și partenerii atât din România, cât și din afara țării. Majoritatea liderilor de misiune fac la fel. 11 noiembrie a fost Ziua Internațională de Rugăciune Wycliffe, când cei 100 de partenerii Wycliffe sau roagă împreună. Anul acesta Wycliffe România și Wycliffe Japonia ne-am rugat unii pentru alții. De aceea, când vă rugați pentru noi rugați-vă și pentru Wycliffe Japonia. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne aducă mai aproape de El și unul de celălalt și să ne dezvăluie căile Lui într-o lume incertă.
Restricțiile privind călătoriile și întâlnirile au încetinit foarte mult pregătirile pentru începerea proiectului de traducere a Bibliei pentru romi în limba standard. Vom începe să lucrăm la bugetul pentru primii trei ani. Rugați-vă pentru înțelepciune și pentru parteneri care să susțină financiar lucrarea aceasta de traducere.
În Etiopia sunt conflicte noi; există pericolul să înceapă un război civil. Rugați-vă pentru pace și protecția lui Dumnezeu pentru Luminița Prisecaru, care lucrează în Etiopia.
Familia Dumitriu s-a întors pe câmpul de misiune în Papua Noua Guinee pe 10 noiembrie. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i țină sănătoși și să-i ajute în lucrarea pe care o fac cu poporul Patep.
De asemenea rugați-vă și pentru sănătatea lui Marius Taciuc tot din Papua, care nu se simte bine de trei săptămâni. Rugați-vă și pentru familia lui ca Domnul să-i păstreze sănătoși în brațul lui.
Pregătirile pentru tabăra de tineret sunt în curs de desfășurare. Această tabără este organizată în parteneriat cu alte misiuni din România pentru copiii misionarilor și ai lucrătorilor din România. Copiii aceștia au nevoi speciale datorită mediului în care au crescut. Tabăra este planificată pentru 27 noiembrie -1 decembrie 2020. Rugați-vă pentru pregătiri și pentru viitorul acestor adolescenți în planurile lui Dumnezeu.
Vă încurajăm să sărbătoriți în biserici Ziua Internațională a Bibliei pe 29 noiembrie. În această zi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru Biblia în limba noastră, predicăm despre importanța Cuvântului, promovăm versetul biblic preferat și ne rugăm și donăm pentru lucrarea de traducere a Bibliei.
Mulțumiri și cereri
Cu drag Dubei Ruben, Maria, Miriam și Levi.
https://www.stiricrestine.ro/2020/11/16/jurnal-de-misiune-cereri-cu-multumiri/?u
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu