În urma cu 4 ani, 11 luni si 20 de zile, eram la Paris, pe data de 13 noiembrie 2015. Era o zi de vineri si m-am retras cât am putut de repede spre acasă după o săptămână de muncă destul de intensă. Deși, am plecat mai târziu spre casă, totuși, nu m-a întârziat nimic pe traseu. M-am retras și în seara aceea am reușit sa merg la somn înainte de 10:30, cred. Am primit seara târziu un mesaj în care eram întrebat dacă sunt bine, mesaj pe care l-am văzut dimineață.
Am aflat a doua zi că fuseseră atentatele de la Bataclan, un teatru în care s-a produs un carnagiu de a șocat Franța și întreaga lume. Am întrebat printre prieteni dacă se află cineva rănit și am aflat că nici măcar o cunoștință nu fusese rănită sau să fi fost prin zonă, în condițiile în care la un local de vis-a-vis, un prieten sărbătorise ziua mamei lui cu o zi înainte, aceleași ore. La două zile după aceea mă îndreptam spre biserică, orașul pustiu, și orice zgomot banal, ce suna mai evident, inclusiv la metrou, crea suspiciuni.
În urmă cu 3 zile, am văzut oameni machiați pentru sărbătoarea morților (Holloween) și mi-a trecut un gând prin minte, aducându-mi aminte că în perioade de genul au fost multe atentate și „accidente” de au murit mulți oameni, oare când voi afla despre altă tragedie și unde o să fie următoarea locație în lumea asta?
Aseară eram în drum spre casă, tot dinspre lucru, de data aceasta puțin mai târziu. Data: 2 noiembrie 2020, altă locație, oraș mai mic, liniștit, Viena. Am primit un telefon pe drum, că e ceva pericol destul de serios în Viena și să mă îndrept spre casă, dar să anunț și tinerii din biserică și oamenii pe care îi cunosc să fie atenți, să ajungă cu bine și să își anunțe familiile să nu se plimbe prin oraș, sau cel puțin, să rămână la locul unde sunt câteva ore. Am trimis mesaje la toate grupurile ce mi-au fost la îndemână pe Watsapp, fără să știu cât de sigur ajung mesajele mele și la ce destinatari.
Aseară am trecut aproape de centru, o legătură obișnuită spre casă. Am văzut tineri fugind, am fost aproape de zona unde s-au luat ostateci și au fost focuri de armă. Am adormit târziu, gândindu-mă și rugându-mă parcă prea pe fugă pentru cei ce îi cunosc, printre mesaje și update-uri. Am primit mesaje de la persoane care știau ce se întâmplă încă înainte de a se auzi lucruri foarte oficiale. Am fost foarte liniștit, și acum sunt la fel de liniștit. Am învățat să fac diferența între responsabilitate și panică, măcar că e un exercițiu permanent. Am aflat că nimeni din cei pe care îi cunosc nu este rănit sau să fi suferit direct din cauza atentatelor (ÎNCĂ – și sper să nu fie cazul).
Azi a trebuit să ies din casă, peste tot oameni, dar în număr mai mic – la magazine, pe străzi, în mijloace de transport în comun. Am avut o senzație din nou de drama, și oraș gol.
Cu orașele goale ne-am obișnuit. Știm ce înseamnă să nu ieșim din casă, știm ce înseamnă să trebuiască să ne ferim de toate pericolele din exterior, și poate încă învățăm să o facem. Am constatat de multă vreme un lucru: ce trăiești totuși la interior – preocupările, păcatele, obiceiurile rele, frustrările, nemulțumirile sau bucuriile, intențiile, visele, aspirațiile – le iei peste tot pe unde te duci. Nu poți să te debarasezi de tot ce e în interior, indiferent de locul în care ești sau te muți. Ba dimpotrivă, o să observi că unele trăiri se repetă în mod perpetuu, dacă nu sunt transformate de Dumnezeu. Sau mai mult, rănile interioare, nevindecate de singurul care le poate vindeca în întregime – Dumnezeu, se transformă în dorințe de a crea răni celor din jur, și așa se pot explica și atentatele și răutățile publice care produc multă întristare. Totul datorită păcatului și denaturării ființei umane, generate de natura în care ne-am născut. Păcatul este o revoltă la adresa lui Dumnezeu care se transformă sub diferite forme și în revolte la adresa celor din jur – de fapt este o durere cu privire la propriile neputințe și înverșunări ce mocnesc a frustrare și justificare a răutății. Doar Dumnezeu are leacul pentru regenerarea și schimbarea răutății în neprihănire. Hristos a purtat suferințele și păcatele noastre ca noi să experimentăm vindecare completă și conformare după modelul pe care El l-a proiectat de curăție, dragoste (autentică – necondiționată), desăvârșire, după înfățișarea Lui.
Deși nimeni din noi nu dorim asta, nu se știe unde și când va fi următoarea „dramă” și ce fel de victime vom fi în ea. Dar realitatea este că fără ajutorul lui Dumnezeu și schimbarea pe care o poate face doar El în fiecare din noi, în fiecare zi putem fi victime ale păcatului care produce drame peste drame. Cea mai mare dramă ar fi să sfârșim viața asta fără să fim eliberați de natura păcătoasă. Cea mai mare dramă este să nu ne fie înlocuită natura cu o natură de sus, dumnezeiască, ce va gusta pe deplin desăvârșirea dată de Dumnezeu. Câtă vreme mai avem suflare în piept, putem experimenta o astfel de minune, îndreptându-ne privirea spre Dumnezeu. Când ni se vor sfârși zilele pe pământ, și nu vom mai avea suflare în piept, drama omului nemântuit, rămâne o dramă definitivă.
Azi, e o zi, o zi în care și eu și tu putem să ne uităm nu atât de mult la dramele din exterior, deși nu le putem ignora, ci la cele din interior. Azi să ne întoarcem privirile spre singura sursă de siguranță – Dumnezeu.
1 Petru 2:24 – „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți fată de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați.”
https://www.stiricrestine.ro/2020/11/04/atentatele-din-europa-prin-prisma-unui-cr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu