joi, 31 octombrie 2019

„O viziune creștină asupra economiei și bunăstării”, cu Natan Mlădin la Forumul Dialogos

Sâmbătă, 2 noiembrie, grupul Dialogos vă invită la o nouă întâlnire de suflet marca Forumul Dialogos. Invitatul ediției este Natan Mlădin, care aduce în discuție tema: „Economie și bunăstare: o viziune creștină”.
La ce – sau cui – servește în fond economia? Care e sensul profund al bunăstării; rostul banilor, al creditului și a piețelor în viziunea creștină? Pot „credința, dragostea și speranța” să influențeze relațiile economice în contextul contemporan?
Prelegerea „Economie și bunăstare: o viziune creștină” ne invită să explorăm, prin prisma narațiunii biblice și a tradiției creștine de gândire, legătura complexă între „economia [oikonomia] divină” și economia umană, oferind, totodată, un set de resurse teologice cu ajutorul cărora să reflectăm asupra realităților economice contemporane și să participăm concret, ca antreprenori sau angajați, ca debitori sau creditori, ca producători sau ca simpli consumatori, la viața economică a „cetății”.
Dr. Natan Mladin este cercetător în teologie publică în cadrul Theos, principalul think tank creștin din Marea Britanie. Are un doctorat în teologie sistematică de la Universitatea Queen’s Belfast, cu o teză în curs de publicare la Editura Routledge din Londra. Între 2010-2013 a fost lector asociat la Union Theological College, Belfast, iar în prezent predă la St Mellitus College London (Durham University) în modulul de teologie economică.

Este autorul mai multor publicații de specialitate, printre care o carte-raport despre etica împrumutului și a creditului, Forgive Us Our Debts (trad. Și ne iartă nouă datoriile noastre [împreună cu Barbara Ridpath; Editura Theos-St Paul’s Institute, 2019]]. Pe aceeasi temă, are în curs de publicare un capitol într-un volum editat la University College London Press (2020).
A conferențiat pe teme de teologie publică si economică în locuri precum London School of EconomicsUniversity College London și St Paul’s Cathedral din Londra. Natan este căsătorit cu Ligia de zece ani. Împreună locuiesc în estul Londrei, fiind membrii activi în cadrul Bisericii Christ Church London-Bethnal Green.
Sunteți așteptați sâmbătă, 2 noiembrie, ora 10:00 în Sala de Conferințe a Colegiului Național Pedagogic „PREPARANDIA-DIMITRIE ȚINCHINDEAL”, Bulevardul Dragalina, nr. 3- 5.
Dacă sunteți din zona Arad, nu pierdeți această oportunitate de a întâlni un tânăr erudit și de a descoperi secretul binecuvântărilor financiare prin prisma economiei lui Dumnezeu!
https://www.stiricrestine.ro/2019/10/30/o-viziune-crestina-asupra-economiei-si-bunastarii-cu-natan-mladin-la-forumul-dialogos/?

Seminar despre modestie



Când are a face cu cei mândri și batjocoritori, Dumnezeu îi disprețuiește, însă celor smeriți le dă har.  Intelepții vor moșteni gloria veșnică cu El, dar partea celor nebuni este rușinea.   (Solomon, Proverbe 3:34-35)


  1. Modestia înseamnă să faci o estimare corectă a propriei persoane. (C. H. Spurgeon)
  2. Modestia acoperă întotdeauna meritul, fără însă a-l ascunde. (Benjamin Franklin)
  3. Graniţa între demnitate şi orgoliu o asigură modestia. (Aurel Baranga)
    Ştiinţa puţină îi face pe oameni pretenţioşi, în timp ce ştiinţa multă îi face modeşti. (Leonardo da Vinci)
  4. Înţeleptul e modest. El cunoaşte imensitatea necunoscutului. (Valeriu Butulescu)
  5. Toţi oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modeşti. (Tudor Arghezi)
  6. Cei siguri pe ei, care tocmai de aceea sunt oameni de nimic, se impun mereu în faţa celor modeşti, şi care de aceea sunt demni, deştepţi, morali, tocmai fiindcă omul modest, judecând după sine, nu-şi poate închipui cum omul rău s-ar respecta într-atât şi ar vorbi cu atâta încredere în sine despre ce nu cunoaşte. (Lev Tolstoi)
  7. Modestia nu e dezinteres, ci o atitudine. (Liviu Rebreanu)
  8. Modestie înseamnă a fi conștient de valoarea ta, fără însă a simți nevoia de a primi recunoaștere, prețuire și ovații. (Menda Sburi)
  9. Modestia e legată întrinsec de o persoană prin bunul simț. (George Danciu)
  10. Nimic nu este mai înşelător decât falsa modestie. (Jane Austen)
  11. Modestia este nepământeană. (Doina Postolachi)
  12. Crede-mă pe cuvânt că mai mare minune decât viaţa nu există, că mai mare virtute decât modestia nu există, şi mai mare bucurie decât iubirea nu există. Şi peste toate e Dumnezeu. (Oana Pellea)
  13. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie. (Mihai I al României)
  14. Dacă omul şi-ar aminti mereu de fragilitatea lui, ar învăţa să fie modest. (Emil Cioran)
  15. Înţeleptule, fii modest, pentru că mintea ascuţită e precum sabia. Fără teacă, răneşte, ucide. (Valeriu Butulescu)
  16. Există şi o modestie a durerii absolute: Dumnezeu! (Costel Zăgan)
  17. Pe înţelepţi şi pe modeşti mai uşor îi îndoieşti. (Nicolae Mareş)
  18. Bogatul nu crede în modestia şi cinstea săracului. (Constantin Enescu)
  19. Lipsa modestiei nu este numai o dovadă clară de lipsă de caracter, ci şi o gravă impoliteţe şi răutate faţă de cei prezenţi. (Michel de Montaigne)
  20. Dintre toate virtuţile, modestia este cea mai grea de atins. T.S. Eliot)
  21. Adevărul este la fel de puţin modest ca şi lumina. (Karl Marx)
  22. Dintre minciuni, modestia falsă este cea mai decentă. (Wallace Stegner)
  23. Îngâmfarea se plăteşte. Dar modestia costă şi mai mult. (Dorel Schor)
  24. Muzica îi face pe oameni mai răbdători şi mai buni, mai modeşti şi mai cumpătaţi. Prin ea uităm mânia şi viciile. După teologi, nicio artă nu poate fi egalată cu ea. (Martin Luther)
  25. Oamenii modeşti nu au o părere proastă despre ei înşişi; pur şi simplu se gândesc mai puţin la propria persoană. (Ken Blanchard)
  26. Modestia este unitatea de măsură dintre tine şi ceilalţi, singura care îţi confirmă calitatea lucrului bine făcut. (Teodor Dume)
  27. Modestia este conştiinţa trupului. (Honore de Balzac)
  28. Falsa modestie este ultimul rafinament al vanităţii. (La Bruyere)
  29. În copilărie fii modest, la adolescenţă fii temperat, când eşti adult fii corect şi la bătrâneţe fii prudent. (Socrate)
  30. Oamenii sunt adesea mai modeşti decât par. (Andrei Pleşu)
  31. Modestia durerii: se exprimă doar prin lacrimi! (Costel Zăgan)
  32. O viaţă calmă şi modestă aduce mai multă fericire decât urmărirea scopului de a avea succes combinată cu alergătură constantă. (Albert Einstein)
  33. Modestia cu care îţi spui punctul de vedere îi va face pe ceilalţi mai receptivi…(Dale Carnegie)
  34. Un om modest nu vorbeşte despre el. (La Bruyere)
  35. Extrema modestie are primejdiile ei, ca şi orgoliul. (J.J. Rousseau)
  36. Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui. (Mahatma Gandhi)
  37. Eleganţa are aerul aroganţei, dar înseamnă modestie. (Liviu Rebreanu)
  38. După iarbă, modestia este cea mai des călcată în picioare. (Grigore Vieru)
  39. Discreţia şi modestia sunt însuşirile oamenilor inteligenţi şi educaţi… (Ana Iordache)
  40. Cocori, rândunele? Prefer modestia vrăbiilor, care înfruntă iarna alături de mine. (Valeriu Butulescu)
  41. Oamenii inteligenţi sunt modeşti, dar nu toţi modeştii sunt neapărat inteligenţi. (Dorel Schor)
  42. Cine e modest în dorinţe e bogat în mulţumire. (Chavron)
  43. Bunul gust este modestia minţii. (Delphine de Girardin)
  44. Caracteristica omului necopt e că vrea să moară eroic pentru o cauză, în timp ce caracteristica omului matur e dorinţa de a trăi modest în slujba ei. (J.D. Salinger)
  45. Călătoriile te fac modest, atunci când realizezi ce loc micuţ ocupi în lume. (Gustave Flaubert)
  46. Pretutindeni meritul simplu şi modest a fost părăsit pentru ceea ce străluceşte. (Stendhal)
  47. O femeie are nevoie de geniu şi de o mare modestie pentru ca ceilalţi să-i tolereze inteligenţa. (Iulia Hasdeu)
  48. Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor. (Confucius)
  49. Modestia este o decoraţie interioară. (Victor Martin)
  50. Ce greu e să fim modeşti! (Raymond Carver)
  51. Modestia: mamă de oameni adevăraţi. (George Geafir)
  52. Modestia este arta de a-i determina pe ceilalţi să descopere cât de minunat eşti. (Robert Frost)
  53. Modestia este o lumină strălucitoare; ea pregăteşte mintea să primească cunoaşterea şi inima, adevărul. (Madam Guizot)
  54. Modestia? Instrumentul la care trufaşii cântă fals. (Eleodor Dinu)
  55. Modestia este citadela frumuseţii. (Demades)
  56. Un pârâu modest, cu maluri de fluviu. (Valeriu Butulescu)
  57. În primul rând copiilor le trebuie modestie. (Erasmus)
  58. Femeia este temelia casei când este modestă. (Cilibi Moise)
  59. Există succes modest, dar nu există glorie modestă. (Dorel Schor)
  60. Munţii sunt falnici, dar modestia câmpiei ne hrăneşte. (Valeriu Butulescu)
  61. Cel modest mângâie lira, nu suflă-n trâmbiţă. (Valeriu Butulescu)
  62. Modestia interzice ceea ce legea permite. (Seneca)
  63. Modestia este o stare de suflet, o lumină care, din păcate, agonizează tulburată printre troglodiţi. (Gheorghe Mihail)
  64. Fii modest: modestia e un veşmânt uşor, de culoare blândă, plăcută vederii şi uşor de purtat. (Pitagora)
  65. Lumea nu e a celor modeşti, ci a celor energici. (Dante Alighieri)
  66. În calmul lui nu văd decât modestia înşelătoare a icebergurilor. (Valeriu Butulescu)
  67. Bogăţia cea mai mare a omului este modestia. (proverbe româneşt)
    Modestia şade bine adolescentului. (Plaut)
  68. Nu poţi fi atât de bun pentru a-ţi permite să fii şi modest. (Albert Einstein)
  69. Modestia Everestului o prefer trufiei Moviliţei. (George Geafir)
  70. Buna înţelegere face trainice ajutoarele modeste. (Publilius Syrus)
  71. Fiecare creaţie, oricât de modestă, e smulsă, prin luptă, imposibilului. (Gheorghe Grigurcu)
  72. Orgoliul nu reuşeşte niciodată mai bine ca atunci când se acoperă de modestie. (Chevalier de Mere)
  73. Omul modest e simplu ca bună ziua. (Mihai Cucereavii)
  74. Căutaţi! Nu veţi găsi nimic fals în mine, cu excepţia modestiei. (Valeriu Butulescu)
  75. Raiul era prea modest pentru pretenţiile noastre. (Gabriel Petru Băeţan)
https://armoniamagazineusa.com/2019/10/30/seminar-despre-modestie/

Theodor Paleologu: „Am votat „DA” la Referendumul pentru Familie”

Votați Theodor Paleologu la prezidențiale, un om de cultură autentic! Se consideră un reprezentant al celor care apreciază că “faptul religios este esențial pentru existența umană”.

Într-un interviu inedit realizat pentru revista „Lumea Credinței” de către directorul publicației Răzvan Bucuroiu, Alexandru Paleologu a răspuns la una dintre cele mai spinoase problematici ale lumii politice, raportarea la Referendumul pentru Familie, vorbind de asemenea despre educația religioasă sau prezența creștinului în politică. Redăm mai jos un fragment din acest interviu:
Răzvan BucuroiuSă lămurim, pentru publicul nostru creștin ortodox, implicat direct în cetate, chestiunea Referendumului pentru Familie și poziția ta de atunci. Așadar? Ce trebuie să știm sau să ne amintim despre acel eveniment și care a fost poziția ta?
Alexandru Paleologu: Poziția mea este aceeași ca și atunci: m‑am dus și am votat „Da” la Referendum, am explicat public de ce anume, dar fără să mă implic foarte mult în campanie, pentru că mi s‑a părut prost ales momentul și că nu trebuie să dau nuiele adversarilor ca să te bată cu ele… M‑a surprins faptul că nu s‑a atins cvorumul, eu credeam că va fi depășit cu foarte puțin, dar nu s‑a întâmplat asta.
Răzvan BucuroiuAi declarat recent că te opui familiilor homosexuale.
Alexandru Paleologu: Mă opun căsătoriei între persoane de același sex și adopțiilor. Asta nu înseamnă că te apuci să persecuți cuplurile homosexuale, e vorba strict de instituția căsătoriei aici. Or, eu consider că această instituție nu e doar un drept, e un contract și e firesc să definești părțile contractante.
Răzvan BucuroiuCare ar fi, în două cuvinte, mesajul pe care vrei să‑l adresezi creștinilor din România care ezită în fața urnelor?
Alexandru Paleologu: Cunosc atitudinea asta, pe undeva refractară în fața urnelor, o înțeleg, dar nu cred că e bună, că ajută cuiva. Pentru că asta înseamnă să nu mai fii reprezentat, și câștigă ceilalți terenul lăsat liber chiar de… tine.
Răzvan BucuroiuCrezi că poți fi un reprezentant al creștinilor la vârful Statului Român?
Alexandru Paleologu: Da, absolut, categoric! Și al tuturor celor care consideră că faptul religios este esențial pentru existența umană. Țin să vorbesc și despre ce poți face în acest domeniu – aș putea scrie o carte. În primul rând, în materie de educație: eu cred că educația religioasă este esențială. E adevărat că nu se face foarte bine în școlile românești, dar nu se face bine nici altă materie… Nici literatura, nici fizica și nici religia. Studiul religiei este o componentă fundamentală în formarea unei minți. La fel, în relațiile Biserică – Stat, ele trebuie să fie mai transparente, mai clare, agreate de toată lumea, pentru a evita contestațiile și criticile nesfârșite. Și toate pornesc de la lipsa unei educații religioase minime.
Răzvan BucuroiuCampania secularistă agresivă are șanse să prindă în România? Lucrurile trebuie lăsate să curgă de la sine sau trebuie aduse anumite corecții de parcurs?
Alexandru Paleologu: Mă tem că are! De câțiva ani constat un val de anticlericalism care mă sperie, pentru că este agresiv și mai cu seamă ignar. Habarnism total și agresivitate… A, critica? Critica e bună întotdeauna, te ajută foarte mult. Dar aici nu e vorba de critică, ci de atacuri violente. Mi se pare intolerabil…
Interviul poate fi citit integral în Lumea Credinței.
https://saltmin.com/2019/10/30/theodor-paleologu-am-votat-da-la-referendumul-pentru-familie/

miercuri, 30 octombrie 2019

Polonezii se simt mai amenințați de mișcarea LGBT și de ideologia de gen decât de agresiunea Rusiei sau încetinirea economică

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE    /   Actualizat: Marţi, 29 octombrie 2019, 20:41  

Într-un sondaj recent, polonezilor li s-a cerut să identifice care consideră a fi cele mai mari amenințări cu care se confruntă în secolul 21, având de ales între pericole precum încălzirea climatică, agresiunea Rusiei și o posibilă scădere economică, scrie The Guardian.

Printre bărbații sub 40 de ani, cel mai popular răspuns a fost însă cu totul altul, și-anume„mișcarea LGBT și ideologia de gen”. Sondajul realizat de Ipsos pentru site-ul polonez OKO.press a sugerat că toată campania guvernamentală împotriva conceptului de „ideologie LGBT” a avut un impact semnificativ.

Chiar dacă in procent de 38% dintre polonezi au răspuns că se tem cel mai mult deschimbările climatice,  teama de mișcarea LGBT a fost pe locul doi, 24% dintre cei chestionați dând acest răspuns.

19 la sută dintre cei chestionați afirmă că au temeri legate de starea serviciului de sănătate și de posibiltatea ca Polonia să iasă din UE.  Doar 15% au declarat că se tem de Rusia, iar 14 la sută s-au arătat îngrijorați de o criză economică. Acest sondaj demonstrează că problemele LGBT devin tot mai vizibile și mai controversate în politica poloneză, scrie presa de la Varșovia. Ele au fost introduse agresiv pe agendă de partidele de stânga și activiști LGBT. Coaliția Civică, de opoziție, a făcut un subiect prioritar din ele, angajându-se să introducă parteneriate civile pentru cuplurile de același sex și să sprijine educația sexuală

Partidul Lege și justiție (PiS), de guvernare, care recent a câștigat alegerile parlamentare, s-a pronunțat constant împotriva oricăror drepturi suplimentare pentru comunitatea LGBT, cum ar fi educați sexuală LGBT, parteneriate civile, căsătoria între cuplurile de același sex sau posibilitatea de a adopta copii de către acestea.

Viceprim-ministrul și ministrul Educației, Jarosław Gowin, a declarat recent că susține faptul că ideologia de gen și activismul LGBT reprezintă o amenințare pentru familiile poloneze.

„Această ideologie contrazice bunul simț și valorile tradiționale poloneze. Dar am încredere că societatea poloneză este capabilă să reziste”, a afirmat oficialul polonez.

Liderul formațiunii, Jaroslaw Kaczynski, este cunoscut pentru poziția fermă față de fenomene care, în opinia lui, amenință Polonia. Politicianul consideră „sexualizarea copiilor la vârste mici, mișcarea LGBT și mișcarea gender”, cu referire la studiile de gen care explorează rolurile sociale legate de sex și pe care Biserica Poloniei, amenințări la adresa familiei și copiilor.

https://www.activenews.ro/externe/Polonezii-se-simt-mai-amenintati-de-miscarea-LGBT-si-de-ideologia-de-gen-decat-de-agresiunea-Rusiei-sau-incetinirea-economica-158563

Procurorii militari au deschis dosar penal în cazul intervenției autorităților la Colectiv și pentru ascunderea imaginilor video

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   ȘTIRI    /   Actualizat: Marţi, 29 octombrie 2019, 19:43   /   0 comentarii

Procurorii militari au deschis un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, sustragere sau distrugere de probe, în legătură cu intervenția autorităților la incendiul din clubul Colectiv, dar și cu privire la ascunderea de către pompieri a imaginilor video apărute ulterior în spațiul public.

„Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus prin ordonanța din data de 29.10.2019 începerea urmăririi penale cu privire la fapte, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, pentru a se efectua cercetări cu privire la aspectele care rezultă din vizionarea imaginile video apărute în spațiul public, în legătură cu modalitatea de intervenție și acordare a primului ajutor la incendiul de la clubul Colectiv în seara de 30.10.2015 de către persoane care au calitatea de militar", se arată într-un comunicat al Parchetului General.

De asemenea, a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri referitor la împrejurările în care persoane având calitatea de militar din cadrul IGSU au reținut și ascuns pentru o lungă perioadă de timp (aproximativ 4 ani) mijloace de probă constând în înregistrări audio-video ori fotografii care surprindeau momentele ulterioare incendiului din clubul Colectiv, din data de 30 octombrie 2015, mai anunță Parchetul General.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus începerea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte pentru a fi efectuate cercetări referitoare la împrejurările în care, potrivit înregistrărilor audio-video apărute în spațiul public, o persoană având calitatea de militar a adresat cuvinte injurioase posibil la adresa unor persoane decedate în incendiul de la clubul Colectiv.

În cauză, procurorii militari efectuează acte de urmărire penală în raport de infracțiunile menționate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt, în cauză fiind delegate organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul DGPMB - Serviciul Omoruri.

Săptămâna trecută, publicația „Libertatea” a difuzat pe internet o înregistrare video cu primul echipaj al ISU care a ajuns la locul tragediei de la clubul Colectiv, filmarea având aproape 21 de minute. Jurnaliștii susțin că această înregistrare nu a fost făcută publică niciodată, fiind ținută "ascunsă" de către conducerea IGSU.

https://www.activenews.ro/stiri/Procurorii-militari-au-deschis-dosar-penal-in-cazul-interventiei-autoritatilor-la-Colectiv-si-pentru-ascunderea-imaginilor-video-158560

Operațiunea “rândunică”

O familie a plecat de acasă într-un concediu de o săptămână. Când s-au întors au observat că închisese din greșeală o rândunică în casa lor. S-au mirat cum de a supraviețuit acea rândunică fără hrană și fără apă, pentru că ei nu lăsase pic de apă sau de mâncare. Curioși au vrut să observe ce a făcut rândunică în tot acest timp de a supraviețuit. Așa că au așteptat.

Mare le-a fost mirarea când au văzut că printr-o mică spărtură din geam, pe unde intra doar un cioc de pasăre, alte rândunele veneau și-i aduceau ba apă, ba vierimi, ba firimituri. Astfel că acea rândunică a fost răsfățată timp de o săptămână.
Tocmai mi-a spus cineva aseară că un prieten și-a rupt piciorul și timp de șase săptămâni nu va putea munci. Fiind singura sursă de venit a familiei le va fi foarte greu. Când am auzit de acest lucru m-am gândit că e momentul ca familia și prietenii să declanșeze “operațiunea rândunică”, astfel acea familie nu va simți absolut deloc strâmtorarea.
Nu închide ochii și nu sta nepăsător față de lipsurile altora, față de încercările altora, pentru că azi tu ești liber și ai de toate, mâine te poate prinde pe tine viața în lipsuri și atunci vei tânji după cel mai mic ajutor, dar dacă nu l-ai oferit cine crezi că-ți va sări ție în ajutor. Nu uita că Biblia ne îndeamnă să ne împărțim pâinea în șapte și apoi să aruncăm din ea și pe ape că după o vreme se va întoarce din nou la noi.
Cu prețuire,
https://armoniamagazineusa.com/2019/10/29/operatiunea-randunica/#more-56286

marți, 29 octombrie 2019

Buletin AFR din 29 Octombrie 2019





Homosexuali agresivi: Homosexualii ataca organizaţiile creştine din campusurile americane: LINK
Prostituţia în Amsterdam: Primăria din Amsterdam intenţionează să închidă districtul roşu al oraşului. Aflaţi când şi din ce motive: LINK
Idolatria transgenderismului: Tot mai mulţi specialişti şi oameni de ştiinţa se pronunţă împotriva transgenderismului. Un exemplu din această luna e un suedez. După el, schimbarea sexului e cea mai mare crimă împotriva fiinţei umane: LINK
Pornografia infantilă: Articolul AFR de joi comenta asupra exploziei pornografiei infantile online: LINK
China şi drogurile: China e implicată în traficul internaţional de droguri: LINK
Hong Kong protejaza căsătoria: Hong Kong refuză să legifereze căsătoriile homosexuale: LINK


Declinul creştinismului în SUA: Mai puţin de 70% din populaţia Americii se identifica ca fiind creştină. Studiu: LINK

Balcani – declinul demografic: Oferim un articol care discută declinul demografic al Balcanilor: LINK
China demolează bisericile: China comunistă continua să demoleze bisericile: LINK
Barnevernet: Oferim ultimele noutăţi privind Cazul Bodnariu la CEDO: LINK
California boicotează statele pro-viaţă: San Francisco interzice angajaţilor municipalităţii să viziteze statele pro-life ale Americii: LINK
Clamidia şi infertilitatea: Se produce o explozie a clamidiei la bărbaţi. Le afectează fertilitatea: LINK
Feminismul contra pornografiei: Feministele Americii au lansat o campanie împotriva pornografiei: LINK
Irlanda de Nord: Irlanda de Nord a legalizat avortul şi căsătoriile homosexuale: LINK
Îndoctrinarea copiilor în homosexualitate: Oferim un exemplu al modului în care o companie americană îndoctrinează copiii în homosexualitate: LINK
Trump şi România: Comentariul alăturat explica cum România ar putea fi implicată în demiterea lui Trump: LINK
Mama şi tata – transgenderism: Divorţul între un bărbat şi soţia lui în Texas s-a produs în jurul băiatului lor. Mama dorea să-l facă faţă iar tatăl dorea să-i menţină identitatea biologică naturală: LINK
Regretul transgenderiştilor: Oferim mărturia unui bărbat care s-a făcut femeie, iar apoi s-a făcut din nou bărbat. Regretele lui: LINK
Regretul homosexualilor: Recent în Taiwan s-a ţinut o conferinţă a foştilor homosexuali. Oferim mărturii video ale unora dintre ei. Materialul conţine aproximatriv 4 ore de mărturii: LINK
Kanye West promovează abstinenţa: Vedeta americană Kanye West, în trecut dependent de pornografie, a devenit un promotor al abstinenţei: LINK
Polonia: Oferim un articol care discută politicile pro-familie ale conservatorilor polonezi: LINK
Conflictul din Ucraina de Est: Articol: LINK
Germania fără maşini: Germania începe să planifice oraşe fără maşini: LINK
Poliamorie: Intelectualul american Rod Dreher scrie despre poliamorie şi de ce tinerii nu înţeleg pericolele acestui stil de viaţă: LINK
https://armoniamagazineusa.com/2019/10/29/buletin-afr-din-29-octombrie-2019/#more-56278