01-11-2019 17:48:19
Un studiu a dezvăluit că devine din ce în ce mai puțin probabil ca tinerii care părăsesc biserica să se reîntoarcă la „vechea viață”.
Într-o analiză a grupului Barna, făcută de profesorul asistent de științe politice de la Universitatea din estul Illinoisului și pastor al primei biserici baptiste din Mt. Vernon, Illinois, Ryan Burge, a arătat că cei născuți între 1965 și 1984 au mult mai puține șanse să se reîntoarcă în biserică, odată ce au renunțat la a o mai frecventa, decât cei născuți între 1945 și 1964.
Datele, spune Burge, ar trebui să aibă un impact major asupra modului în care slujirea se desfășoară în biserica evanghelică de astăzi.
„Mulți păstori stau la amvon duminică de duminică și văd din ce în ce mai puțini membrii tineri sau membri care odată făceau parte din acea biserica, întorcându-se la pocăință”, a spus el, potrivit Christian Post. „Nicio biserică nu ar trebui să spere că această parte crucială a populației va reveni la calitatea de membru activ, așa cum au făcut-o odată părinții lor.”
Burge a adăugat că „datele ne arată un mesaj clar: ipotezele care au ascuns starea reală a creșterii bisericii de acum două decenii, nu se mai aplică”.
„Dacă bisericile stau și așteaptă ca tinerii de până la 30 de ani să inunde programele de acțiuni și lucrări, este probabil să se trezească cu surprize mai puțin plăcute”, a spus el. „Acum, lipsa de acțiune ar putea crea o biserică fără un viitor puternic.”
Creștinismul, în general, este în declin, mai ales în Statele Unite. În ultimul studiu publicat de Pew Research Center, s-a remarcat că doar 65 la sută dintre americani se identifică acum că fiind creștini, comparativ cu 77 la sută înregistrat în urmă cu zece ani. În plus, numărul persoanelor fără nicio afiliere religioasă a crescut la 26%.
„Neasociații” religioși cresc foarte repede în rândul democraților, depășindu-i pe republicani, deși procentajele sunt umflate în ambele coaliții partizane.
SURSA|ChristianHeadlines.com
https://www.stiricrestine.ro/2019/11/01/studiu-odata-ce-tinerii-parasesc-biserica-este-putin-probabil-sa-se-reintoarca-la-credinta/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu