Escaladarea cazului copiilor Cameliei Smicală impune de la sine o comparație cu o situație relativ asemănătoare: acum câteva săptămâni, presa corporatistă striga „ABUZ!” în fața statului român, pentru că un activist al homosexualității care trăiește de peste 10 ani în SUA nu a vrut să respecte legile României și în consecință, Ministerul de Externe i-a refuzat pe parcursul anului 2019 eliberarea unui nou pașaport.

După „chemarea la arme” a presei progresiste, noul Ministru de Externe, Bogdan Aurescu, s-a sesizat imediat și a dispus eliberarea unui nou pașaport pentru cetățeanul respectiv, survolând legile românești în vigoare, pentru că așa cum ni s-a spus, respectivul cetățean nu a dorit „să mintă”, adică să afirme că în conformitate cu legea română, el figurează necăsătorit.

La nici două săptămâni de la acel caz, apare din nou cazul Smicală. Mama copiilor a cerut, în numele cetățeniei românești pe care o dețin cei trei, ca să fie găzduiți la Ambasada României din Finlanda.

Această cerere a fost refuzată, Ministerul de Externe răspunzând că nu poate face acest lucru, pentru că teritoriul ambasadei nu este același lucru cu teritoriul statului de care ține ambasada și oricum, „azilul” se acordă numai cetățenilor persecutați de state non-membre UE sau apatrizilor.

Serios? Poate spune cineva că teritoriul Ambasadei SUA de la București nu este teritoriu american? Cred că oricine a fost acolo sau pe trotuarele din fața instituției poate depune mărturie asupra cui deține acel petic de pământ. Vă reamintesc că în cazul Teo Peter, nu numai că americanul vinovat de moartea artistului român a fost găzduit temporar de ambasadă, dar a și fost scos din țară, în condițiile în care făcea obiectul unui dosar penal!

Apropo, nu sunt de acuzat americanii în cazul respectiv, dacă la asta vă gândiți. Altceva doresc să spun: dacă în locul copiilor Cameliei Smicală erau doi copii americani, s-ar fi creat un „task force”, s-ar fi făcut presiuni diplomatice, s-ar fi luat toate măsurile ca acei cetățeni să se întoarcă teferi și cât mai rapid în Statele Unite.

Ce face Ministerul de Externe Român? După ani de chin și de abuz asupra a trei cetățeni români, dintre care doi sunt copii, cu domiciliul stabil în România, îi cheamă la...discuții. Încă un element foarte important: acești doi copii nu sunt subiectul niciunei hotărâri judecătorești care să-i oblige să nu părăsească Finlanda și împreună cu bunicii lor au depus o cerere de repatriere, în țara a cărei cetățenie o dețin de jure, în urmă cu patru luni.

Poate vedea cineva vreun impediment pentru ca statul român să nu intervină puternic, decisiv, pentru repatrierea celor doi cetățeni români? Să zicem, de dragul discuției, UE, că mama lor e implicată într-un litigiu cu tatăl și pentru ea e mai greu. Dar copiii? Copiii români sunt ținuți la discreția unei Primării. Da, a unei Primării. Iar statul român ridică din umeri.

Vă mai spun o informație certă, poate intuită de mulți: dacă există pe rol un litigiu între părinți, dintre care unul e român și celălalt străin, statul român susține părintele străin. Șocant? Poate. Dar realitatea este aceasta: nu e vorba doar de cazul Smicală. Există multe exemple. Inclusiv în cazurile în care mama este româncă, deși practica judiciară românească dă de-obicei, copiii mamei. Nu însă și dacă tatăl e „comunitar” sau american.

Scriam la 1 noiembrie că „România nu mai există: Statul român este angajat la turație maximă în slujba globalismului, iar poporul este captiv” și au fost destui care m-au înjurat. Mai vreți vreo dovadă? Ce s-a schimbat între timp? Păi puținele semne de viață ale statului, respectiv refuzul MAE de a-i elibera pașaport activistului gay cu încălcarea legii, au fost strivite de instalarea noului Guvern. De-aceea s-a și făcut scandal ACUM, după schimbarea echipei guvernamentale: dacă în timpul mandatului PSD-ALDE( nomine odiosa!) s-a mai rezistat, noua echipă a MAE s-a executat rapid. E o coincidență că Bogdan Aurescu este „tatăl” PACT, o grupare radicală progresistă, condusă de Sebastian Burduja, fiu de bancher și om al Băncii Mondiale, acum înglobată în PNL.

E doar o constatare obiectivă, fiecare poate să înțeleagă ce vrea din asta.


Ca să vedeți că nu bat câmpii: acest subiect a apărut în atenția publică în timpul campaniei prezidențiale. Într-o țară liberă, suverană, ar fi fost motiv de scandal între cei doi candidați, s-ar fi întrecut în promisiuni de salvare a celor doi. În România e tăcere. Niciun candidat nu aduce în discuție subiectul, iar presa mainstream îl menționează în treacăt. Mai aveți nevoie de dovezi că vorbim de o înțelegere la nivel înalt făcută pe seama copiilor români?

Asta e țara. Voiam să scriu „a noastră”, dar aș minți: suntem captivi unui stat care administrează ilegal și ilegitim pământurile noastre. Până într-o zi...

DE MIHAI ȘOMĂNESCU  /   ȘTIRI, SOCIAL   /   Publicat: Luni, 18 noiembrie 2019, 13:41   /   Actualizat: Luni, 18 noiembrie 2019, 20:1