25-11-2019 19:35:11
Imaginea tradițională a unui cuplu italian ce iese dintr-o biserică sub o ploaie de confetti după ce au primit binecuvântarea preotului devine din ce în ce mai rară, anul trecut numărul italienilor care aleg ceremoniile civile l-a depășit pe cei care aleg căsătoria religioasă, pentru prima dată în istoria țării.
50,1% din căsătorii s-au desfășurat în primării, birouri de stare civilă sau în alte locații civile, în timp ce 49,9% au avut loc în biserici, potrivit ISTAT, agenția națională de statistică din Italia.
În 1970, ceremoniile civile au reprezentat doar 2,3% din toate căsătoriile din Italia. Acestea au crescut însă rapid în popularitate, cuplurile căsătorindu-se în castele, pe plajă și în locații unice, cum ar fi o casă veche de secole din Verona, care se presupune că are legătură cu personajele Romeo și Julieta.
Această schimbare istorică redă dimensiunea fenomenului de secularizare din ce în ce mai mare a Italiei, o țară catolică, însă în care, în zilele noastre, mai puțin de un sfert din populația adultă participă regulat la slujba de duminică.
În ciuda scăderii prezenței la biserică, aproape 75% dintre italieni încă se consideră catolici, potrivit unui studiu realizat în 2017 de agenția de sondaje Ipsos MORI.
Schimbarea este, de asemenea, o reflectare a numărului tot mai mare de divorțuri și recăsătorii din Italia – persoanele divorțate care doresc să se recăsătorească nu pot face acest lucru în biserică și nu au altă opţiune decât aceea a unei ceremonii civile.
„Sensul căsătoriei s-a schimbat. În trecut, religia era prezentă la toate momentele importante din viaţa oamenilor, de la botez la căsătorie, care marca intrarea unui tânăr în viața adultă,” a spus Caterina Tabasso, psiholog în cadrul Asociației Psihologilor din Italia.
„Dar în zilele noastre, căsătoria a devenit mai mult o afacere privată și personală, unde există mai multă libertate. Având în vedere că tinerii pleacă de acasă la o vârstă mai târzie, ei se simt mai puțin constrânși de presiunile familiei. Căsătoria a devenit ceva care ar trebui să reprezinte mai îndeaproape cuplul. Asta explică şi opţiunea multora de a alege un prieten care să le oficieze actul căsătoriei,” a spus ea pentru ziarul La Repubblica.
Rămâne, totuși, o prăpastie largă între nordul secularizat şi industrializat al Italiei și sudul care se zbate din punct de vedere economic şi unde influenţa Bisericii Catolice este mai puternică.
În nord, ceremoniile civile constituie 64% din totalul căsătoriilor, în timp ce în sud, cifra este de doar 30%.
„Cu cât mergi mai în nord, cu atât Italia devine mai secularizată. Credința a fost întotdeauna mai puternică în în partea de sud,” a spus Edward Pentin, un expert de la Vatican și autorul unei cărți despre un sinod al Vaticanului care a examinat probleme controversate, cum ar fi divorțul, recăsătorirea și relațiile între persoanele de același sex.
„Acesta este un alt lucru care se adaugă la multitudinea de probleme cu care se confruntă Biserica în fața secularismului. Dar credința este încă dominantă în societate, chiar dacă oamenii nu merg la biserică la fel de mult.”
Raportul Istat dezvăluie o țară care se îndepărtează radical de trecutul ei pios, conservator şi omogen.
Există mai multe căsătorii între italieni și străini, un număr tot mai mare de uniuni civile între persoane de același sex și o creștere a numărului de copii născuți din părinți care nu sunt căsătoriți.
Anul trecut au existat 2.800 de uniuni civile între persoane de același sex, cu două treimi dintre ele fiind între bărbați.
Proporția căsătoriilor în care un italian se căsătorește cu un străin a crescut de la 15% în urmă cu un deceniu la peste 17%, reflectând o societate din ce în ce mai multiculturală.
Cuplurile se căsătoresc la o vârstă mai târzie, în mare parte din cauza incertitudinii economice și a dificultății de a găsi un loc de muncă stabil – mulți italieni trăiesc acasă cu părinții până după treizeci de ani.
Vârsta medie a mirilor italieni este acum de 33,7 ani, în timp ce pentru mirese prima căsătorie are loc la 31,5 ani.
Credința italienilor în instituția căsătoriei rămâne totuşi puternică – a existat o creștere de 2,3% a numărului căsătoriilor în anul 2018 comparativ cu anul precedent.
Sursa: telegraph.co.uk
https://www.stiricrestine.ro/2019/11/25/majoritatea-italienilor-prefera-sa-nu-se-mai-casatoreasca-religios/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu