Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” a organizat sâmbătă a treia ediție a excursiei cultural-spirituale „Călătoria spre cer”, prin care a oferit unui număr de circa 50 de copii defavorizați și voluntari din jud. Ilfov o ieșire în natură, cu vizitarea câtorva mănăstiri și obiective turistice. Astfel, beneficiarii au avut ocazia să mai uite de grijile și neajunsurile vieții, într-un cadru prietenos, unde ajutoarele materiale și beneficiile culturale s-au împletit armonios pentru dezvoltarea lor personală.

„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu mijlocirea Sfântului Mucenic Hristofor, ocrotitorul asociației noastre și cu sprijinul oamenilor milostivi, am organizat într-o zi frumoasă de toamnă, 9 noiembrie 2019, excursia „Călătoria spre cer”, care a ajuns la a treia ediție. Beneficiarii excursiei de anul acesta, au fost 22 copii orfani din cadrul DGASPC Sector 4 și 14 copii de la Fundația The Door-România, din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov. Organizarea excursiei a avut ca scop oferirea unor momente de negrăite bucurii pentru copiii orfani.

Copiii au vizitat Mănăstirea Comana, închinându-se în biserica mănăstirii. Apoi au primit câteva învățături de la părintele Ghelasie, ghidul mănăstirii. Au vizitat mausoleul unic în Europa. După masa gustoasă, oferită de Mănăstirea Comana, copiii ieșeau cu zambetul pe buze, mulțumind pe rând, pentru mâncarea gătită foarte bine și pentru delicioasele prăjituri. Copiii au mai vizitat și lacul de lângă mănăstire, au făcut diverse jocuri de cunoaștere și de atenție. 

La următoarea mănăstire, Delta Neajlovului, s-au închinat în bisericuța de lemn. Apoi micuții pelerini au cântat câteva pricesne religioase, împreună cu părintele Damian, viețuitor al mănăstirii. 

La mănăstirea Sfântul Ioan Rusu, ultima mănăstire vizitată, copiii au primit în suflet sfaturile ziditoare ale părintelui Hristofor, viețuitor și slujitor la această mănăstire. Întoarcerea a fost una plăcută, cu multă mulțumire sufletească în sufletul celor 50 de participanți. 

Cheltuielile pentru această excursie au fost în valoare de 1843,22 lei, făcute pentru transport, apă, fructe și croissante.

Mulțumim din suflet, oamenilor buni, cu inimă mare, care au făcut posibilă realizarea acestei frumoase excursii prin donațiile făcute în contul asociației. Mulțumim mănăstirii Comana pentru masa caldă oferită gratuit, pelerinilor participanți. 

Mulțumim pentru promovarea acestei acțiuni de către activenews.ro și ong.ro. Mulțumim din suflet voluntarilor implicați care au ajutat la buna pregătire și organizare a acestei minunate excursii de toamnă”, au scris organizatorii pe pagina de social media a Asociației pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor”.

„Am participat pentru prima dată la o acțiune așa de mare și de interesantă. Pe majoritatea copiilor îi știam de la întâlnirile educative, cu ei, în centru, organizate prin programul „Educăm prin dăruire”. Acum am fost impresionată de dorința lor de a ști cât mai multe despre obiectivele vizitate și despre credință. Au pus tot felul de întrebări și s-au jucat în natură. Într-un cuvânt, excelentă acțiune!”, a descris experiența Ioana A., membră a echipei de voluntari.
 
Aceasta este doar una dintre acțiunile inimoase desfășurate de Asociația „Sfântul Hristofor”, despre care ActiveNews a mai relat de-a lungul timpului.

https://www.activenews.ro/stiri/Calatorie-spre-Cer-pentru-50-de-tineri-defavorizati-din-judetul-Ilfov-oferita-de-Asociatia-„Sfantul-Hristofor-cu-ajutorul-sponsorilor-158872