Deschidere și excludere la Masa Domnului
O latură importantă și practică a Cinei Domnului este unitatea ilustrată și experimentată la această Masă deosebită. Privirea Cinei Domnului prin prisma acestei implicații ar trebui să ducă la niște transformări radicale în ceea ce privește viața bisericii, colaborările în lucrare și plantarea de biserici. Masa Domnului, care ne pune înainte unitatea creată de jertfa Domnului Isus, trebuie să ne transforme atitudinile și acțiunile. În continuare, voi arăta care sunt implicațiile ce decurg în mod natural din înțelegerea corectă a Mesei Domnului și care este unghiul biblic al unității prin care trebuie să o privim.
Aspecte ale unității creștine
Este adevărat că nu putem lăsa deschis accesul la Masa Domnului pentru toți oamenii fără distincție, iar acest lucru a fost lămurit suficient de clar. Mărturisirea noastră de credință trebuie să fie corectă și credibilă. Astfel, o mărturisire falsă de credință, a unui Hristos fals, a unei Evanghelii false, duce inevitabil la excludere de la Masa Domnului. De asemenea, o mărturisire fără credibilitate, fie din cauza vârstei minorilor, fie din cauza trăirii constante în păcat a unor oameni, care, în acest fel, infirmă prin practică ceea ce afirmă în pretențiile lor, cere împiedicarea participării la Masa Domnului, chiar dacă este prezentă dorința.
Acestea fiind spuse, trebuie să adaug faptul că unitatea creștină trebuie privită din mai multe puncte de vedere, care nu trebuie amestecate. Există o unitate eclesială. Această unitate este primul nivel de unitate pe care trebuie să o cultivăm și de care sunt responsabili toți credincioșii care sunt parte într-o adunare locală. Astfel, toți membrii unei adunări locale ar trebui să participe la Masa Domnului. Despre această unitate vorbea apostolul Pavel când îi mustra pe corinteni pentru certurile lor și partidele pe care le creau la agapele lor care s-au transformat în momente unde se făceau de rușine unii pe alții, se înjoseau și făceau, astfel, imposibilă participarea creștinească la Masa Domnului.
Vorbim de o unitate a slujirii care există între slujitorii unei adunări locale, dar și între slujitorii din adunări diferite. În acest caz, slujitorii trebuie să aibă un filtru prin care să poată tria care sunt slujitorii cu care pot colabora. De exemplu, putem lua cazul unor slujitori care sunt apropiați în convingeri, dar care au opinii diferite despre botezul „casei” și botezul credinciosului. Colaborarea lor nu ar trebui să fie împiedicată de această diferență. Totuși, dacă diferențele lor sunt în aspectele principale ale credinței, atunci este posibil ca ei să nu poată colabora cu toată libertatea, fără ca ei să se considere eretici sau rătăciți.
Astăzi, unitatea denominațională este văzută ca fiind foarte importantă. Nu există niciun dubiu că Scriptura nu vorbește în vreun loc despre o asemenea unitate. Totuși, Scriptura ne arată unitatea adunărilor locale între ele. Dar acest lucru nu este similar cu a face parte dintr-o denominație. Nu este intenția mea să lărgesc observațiile despre existența denominațiilor sau să aduc cumva vreo jignire pentru cei care au opinii foarte puternice de vreun fel sau altul. Aș fi evitat cu totul acest aspect controversial, dacă el nu ar fi avut legătură cu Masa Domnului. A limita accesul la Masa Domnului pe criterii denominaționale, este o formă de contestare și fărâmițare a unității trupului Domnului Isus, deodată ce El nu a condiționat niciodată accesul la această Masă pe criteriul apartenenței la un grup de adunări care au o anumită direcție, mărturisire sau structură organizatorică.
Am atins, în treacăt, un aspect al unității, și anume, unitatea doctrinară. Ea este foarte importantă în interiorul adunării locale, între adunări, dar și între slujitori. Totuși, această unitate trebuie înțeleasă bine pentru că ea se poate transforma într-o dezbinare continuă, ascunsă sub dorința apărării curăției adevărului. Există un triaj sub care trebuie să așezăm doctrinele biblice. Există doctrine pe care trebuie să le credem, fără de care nu putem fi creștini, cum ar fi doctrina despre umanitatea și divinitatea lui Hristos, Sfânta Treime, mântuirea numai princredință și altele ca acestea. De asemenea, există doctrine care sunt principale, dar ale căror detalii sunt secundare. Doctrina venirii Domnului este esențială, totuși creștinii pot fi diferiți în ceea ce privește înțelegerea naturii necazului cel mare, care precede venirea Domnului.
A pune o mărturisire de credință ca o condiție eliminatorie pentru participarea la Masa Domnului este greșit, atunci când accentul cade pe detalii și nuanțe. Așadar, deși trebuie să urmărim unitatea credinței în toate aspectele, totuși trebuie să nu ne lăsăm cuprinși de vreun duh sectar și astfel să excludem abuziv pe cei care nu sunt de acord cu noi în toate aspectele. La unitatea deplină a credinței nu vom ajunge decât la venirea Domnului și de aceea la Masa Domnului trebuie să arătăm că baza mântuirii și unității noastre nu este corectitudinea doctrinară, capacitatea noastră de a înțelege învățăturile biblice sau cantitatea de cunoștințe biblice, ci jertfa Domnului Isus.
Închidere la Masa Domnului
Pentru a face mai ușoară citirea acestei porțiuni voi clasifica patru tipuri de biserici: biserici tradiționale (biserica catolică și biserica ortodoxă), biserici denominaționale(baptiști, penticostali, creștini după evanghelie etc), biserici independente (baptiști, penticostali etc) și biserici exclusiviste (aici mă refer în mod special la adunările care vin pe linia doctrinară a lui J. N. Darby dar există și alte tipuri de adunări care pretind că sunt singurele adunări adevărate unde se găsește Masa Domnului. Ei se auto-numesc „frații”).
Voi folosi expresia „adunări exclusiviste” fără vreo dorință de a denigra toată învățătura și practica acestor adunări. Nu folosesc termenul „exclusivist” cu sens depreciativ, ci pentru a arăta efectele practice ale acestei perspective. Este adevărat că toate adunările ar trebui să fie exclusiviste față de anumite categorii de persoane – cum ar fi cei necredincioși, cei disciplinați care nu s-au pocăit sau persoanele care se asociază cu grupuri religioase apostate și eretice.
Adunările despre care eu vorbesc sunt radical exclusiviste pentru că, în opinia lor, chiar credincioșii născuți din nou nu pot participa la Masa Domnului dacă sunt afiliați la vreo denominație. Adunările exclusiviste sub deviza apărării adevărului și Mesei Domnului, exclud orice altă adunare care nu aderă la toate convingerile lor, cum ar fi: conducerea bisericii, forma slujbelor săptămânale, mărturisirile de credință, organizarea acestor adunări în asociații de biserici, folosirea instrumentelor muzicale și alte aspecte de acest fel.
Dorința lor este să vadă o biserică a Domnului care să nu fie atașată de oameni, de anumite sisteme teologice sau forme de organizare și conducere. Deși intenția este de apreciat, totuși rezultatul este o divizare mai profundă decât tot ceea ce am văzut, pentru că aproape toate adunările, cu excepția celor care aderă la aceste convingeri, sunt excluse. Adunările exclusiviste consideră că Masa Domnului nu este prezentă în adunările care nu fac parte din părtășia „fraților”.
În aceste adunări exclusiviste se neagă vehement faptul că Masa Domnului ar fi condiționată de o mărturisire de credință, dar se ajunge exact în acest punct, deodată ce ele exclud de la Masa Domnului pe toți aceia care nu se „califică” după criteriile lor doctrinare. Așadar, doar adunările care sunt de acord în toate aspectele impuse de mișcarea fraților, pot fi considerate adunări biblice care au cu adevărat Masa Domnului și astfel poate intra în comuniune cu ele.
Iată câteva declarații pe care le folosesc, ilustrativ, pentru a atenționa asupra unui pericol real în care ne aflăm atunci când triajul doctrinar este mai strâmt decât a intenționat Domnul Isus. La fel cum acești autori își exprimă teama și indignarea, la fel doresc să avertizez și eu asupra poziției lor, care este un atac asupra unității creștine.
Unul dintre autorii acestei mișcări spunea: „dacă abandonăm Cina pentru o predică, sau pentru o întrunire mare, sau pentru orice altă slujbă sau loc religios, am abandonat casa lui Dumnezeu în rânduiala ei caracteristică și în închinarea și slujba ei divin rânduită. Până-ntracolo încât suntem vinovați de apostazie”.[1]
A spune că predicarea la Masa Domnului înseamnă să „abandonăm Cina pentru o predică” este o afirmație cu totul deplasată pentru că Cina poate foarte bine să aibă loc într-o întâlnire unde este și predicare. A spune că cei care fac aceasta sunt „vinovați de apostazie” este, în cel mai bun caz, un sectarism cu totul necunoscut în paginile Sfintei Scripturi. A predica și a lua Cina nu are nici o legătură cu apostazia fiindcă sunt două practici nou-testamentare.
Un alt autor comenta Matei 18:20 astfel: „Acesta înlătură toate adunările făcute după bunul plac și după rânduiala omului. Hristos n-a făgăduit că va fi în mijlocul unor astfel de adunări. Omul a făcut secte, partide, mărturisiri de credință și nenumărate adunări, o întreagă babilonie de nume de la un capăt al creștinătății până la celălalt”.[2]
Denumirea adunărilor creștine ca fiind „secte, partide” și „o întreagă babilonie de nume” este o acuzație extrem de gravă care poate fi făcută unor grupuri apostate, nu unor grupuri de creștini. În concepția acestui autor, orice adunare care aderă la o mărturisire de credință sau face parte dintr-o denominație cu „nume” este sectă, partidă și parte din această „babilonie de nume”. Așadar, conform autorului, accesul la Masa Domnului depinde de renunțarea la „nume” și ieșirea din orice biserică care are o mărturisire de credință.
Un alt autor din aceeași mișcare exclusivistă afirma acest adevăr central pe care eu îl susțin în acest capitol. Masa Domnului este „acolo unde Domnul Isus este singurul centru al strângerii laolaltă; acolo unde nu sunt aduse în legătură cu Numele Său nedreptate și alte lucruri contrare Scripturii; acolo unde în acest scop se exercită disciplina; acolo unde autoritatea Domnului este recunoscută și nu este pusă deoparte prin acțiuni independente; acolo unde nici un copil al lui Dumnezeu nu este exclus de la părtășie prin ziduri ale unei organizații sau ale unei mărturisiri de credință, ci unde se încearcă să se evite tot ceea ce ar sta împotriva adevărului că toți credincioșii de pe pământ aparțin Trupului lui Hristos”.[3]
Este foarte interesant că acest autor vede ruperea unității de către adunările independente sau denominaționale, deși cele mai multe adunări care fac parte din denominațiile evanghelice afirmă și acceptă părtășia la Masa Domnului, indiferent de mărturisirile de credință și denominațiile din care fac parte, în timp ce adunările exclusiviste, din care fac parte acești autori, exclud pe toți ceilalți. Nu putem să nu observăm inconsecvența acestei poziții.
Așa cum am precizat, în aceste adunări exclusiviste, apartenența la o denominație descalifică o adunare de la deținerea Mesei Domnului și participarea la ea. Iată un comentariu: „Încearcă masa fiecărei denominații și vei vedea rezultatul. Vei înțelege dintr-o dată că niciun sistem sectar nu poate avea masa Domnului, deoarece temeiul pe care este întinsă, este mult mai îngust decât cel al trupului lui Hristos … Temeiul luat determină caracterul mesei care este întinsă pe acest temei, iar caracterul luat de fiecare denominație în parte este luat astfel încât mulți creștini evlavioși nu ar putea avea părtășie cu ei”.[4]
Această afirmație ar putea fi aplicată denominațiilor tradiționale, dar nicidecum celor evanghelice. Din perspectiva acestui autor, toate denominațiile „nu pot avea Masa Domnului” pentru că sunt „sistem sectar”. Deși nu încuviințez sau încurajez sistemele denominaționale, totuși nu am întâlnit vreo adunare creștină care să împiedice „mulți creștini evlavioși” să aibă părtășie la Masa Domnului pe motive de apartenență denominațională sau aderare la o anumită mărturisire de credință. Nu știu nicio denominație evanghelică care să pretindă că ea reprezintă tot trupul lui Hristos.
Iată aceeași convingere exprimată de un alt autor: „Acolo unde principiile unității Trupului lui Hristos nu sunt recunoscute în practică și sunt înlocuite de principii de comuniune rânduite de oameni, adevărul privitor la Masa Domnului nu este exprimat; prin urmare, asemenea mese nu pot fi recunoscute după Cuvânt ca fiind masa Domnului. Ele sunt în realitate mesele grupărilor fondate pe principii de comuniune stabilite de oameni.”[5]
Această acuzație o pot găsi fondată doar cu privire la denominațiile tradiționale, dar nicidecum cu privire la adunările creștine evanghelice. Terenul pe care se întâlnesc toate adunările Domnului Isus este jertfa și prezența Lui, chiar dacă există asocieri exterioare cu alte adunări care au aceleași perspective doctrinare și proiecte comune.
Analiza erorilor
Eroarea care stă la baza acestui tip de excludere radicală este perfecționismul dogmatic. Perfecționismul dogmatic presupune faptul că un om sau o adunare trebuie să adere la toate învățăturile pentru a se califica spiritual sau pentru părtășie cu alte adunări. O adunare trebuie să adere la toate convingerile acestor adunări exclusiviste legate de conducerea adunării, slujbele adunării, rolul asociațiilor etc., fără de care nu poate fi acceptată în „părtășie”.
Astfel, o mărturisire de credință foarte strictă este condiția participării la Masa Domnului. Chiar dacă această mărturisire nu este redactată punctual și împărțită pe doctrine, totuși în multe scrieri sunt menționate aceste aspecte doctrinare specifice, care „descalifică” adunări și oameni de la participarea la Masa Domnului.
Este foarte interesant de observat că denominațiile tradiționale, care limitează participarea la Masa Domnului pentru cei care sunt membri, ajung la același rezultat cu aceste adunări exclusiviste. Diferența dintre aceste două perspective constă doar într-o etichetă pe care și-o asumă denominațiile și aversiunea față de orice etichetă și denominație a acestor adunări exclusiviste.
Este foarte adevărat că unele adunări au o conducere deficitară și slujbe care nu reprezintă în totalitate modelul Noului Testament. Există tot felul de lipsuri în multe adunări, dar aceasta este realitatea celor mai multe adunări din Noul Testament. Dacă ar fi să aderăm la orice fel de perfecționism dogmatic, atunci am fi refuzat accesul la Masa Domnului celor mai mulți credincioși din secolul 1. În încercarea noastră de a găsi și păstra unitatea trupului Domnului Isus dincolo de denominații, putem ajunge, așa cum ușor se poate observa, la fracturi și diviziuni mult mai profunde.
Am afirmat și continui să susțin că este necesară o afirmare a doctrinelor creștine de bază, dar atunci când adăugăm la acestea tot felul de convingeri sau perspective teologice care nu țin de esența creștinismului, ajungem să excludem aproape toate adunările.
Nimeni nu poate spune ce criterii de excludere au folosit aceste adunări exclusiviste când au stabilit că o formă de conducere sau anumite tipuri de slujbă exclude o biserică de la părtășia cu Hristos și cu celelalte adunări. Aici se arată tirania hermeneutică a unor oameni care își pun convingerile deasupra lucrării Domnului Isus, care este temelia adunării și a Mesei Domnului.
[2] Edward Henry Chater, Frângi tu pâinea?
[3] Walter Gschwind, Strângerile Laolaltă.
[4] Edward Dennett, Doisprezece scrisori către tinerii credincioşi, Capitolul 5 – Masa Domnului.
[5] R. K. Campbell, Strângerile adunării pentru frângerea pâinii şi închinare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu