sâmbătă, 31 august 2019

Administrația Trump somează cel mai mare spital din Vermont să renunțe la practicile de obligare a personalului medical de a participa la avorturi împotriva convingerilor religioase și/sau morale

Biroul pentru Drepturi Civile (BDC) din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al Administrației Trump a emis un comunicat de presă prin care anunță că a transmis o Notificare de Încălcare Centrului Medical al Universității din Vermont (CMUV), pentru obligarea angajaților să participe la avorturi împotriva voinței lor. Spitalul se face astfel vinovat de încălcarea „Amendamentelor Bisericii”, adoptate în 1970 la Codul SUA, prin care este protejată libertatea de conștiință a personalului medical care nu dorește, din motive religioase sau convingeri morale, să participe la proceduri privind avorturile și sterilizările.

Notificarea se bazează pe rezultatul investigației efectuată de BDC în urma plângerii pe care o asistentă a clinicii în cauză a depus-o pe 9 mai 2018. Aceasta a acuză faptul că în 2017 a fost forțată să participe la un avort împotriva convingerilor sale. Asistenta a fost programată pentru intervenție și i s-a adus la cunoștință că este vorba de un avort abia când a intrat în sala de operații. Cu toate că asistenta a cerut să fie înlocuită cu altcineva din personalul disponibil, medicul  i-a refuzat solicitarea. Asistenta s-a temut că va fi concediată și chiar își va putea pierde licența de practică dacă va părăsi sala de operații și astfel a fost nevoită să participe la avort. Investigația a scos la iveală că acesta nu a fost un caz singular, ci este vorba de politica spitalului.
Roger Severino, directorul BDC, a declarat că „Obligarea personalului medical să asiste la luarea de vieți omenești le produce acestora o traumă morală, care nu numai că este greșită și inutilă, dar încalcă și prevederile legii federale. Investigația noastră a scos la iveală discriminări grave ale CMUV împotriva asistentelor și personalului medical care nu pot din motive de conștiință să asiste la avorturi elective (efectuate doar în baza deciziei pacientei, fără justificare medicală).”
În notificare se arată că CMUV are 30 de zile pentru a comunica dacă este de acord să coopereze cu BDC pentru a-și corecta politicile și procedurile în sensul de a nu mai permite ca personalul medical să fie obligat să participe la avorturi împotriva obiecțiilor de conștiință și să remedieze imediat efectele discriminărilor anterioare. În caz contrar, CMUV ar putea pierde finanțarea de la bugetul federal de care beneficiază încă din 1998. Potrivit comunicatului BDC, în ultimii 3 ani CMUV a primit granturi federale în valoare de 1.6 milioane de dolari.
Severino a spus că „BDC este gata să acorde CMUV asistență pentru modificarea politicilor și procedurilor în conformitate cu respectarea dreptului libertății de conștiință și corectarea efectelor încălcării acestuia.”
https://armoniamagazineusa.com/2019/08/30/administratia-trump-someaza-cel-mai-mare-spital-din-vermont-sa-renunte-la-practicile-de-obligare-a-personalului-medical-de-a-participa-la-avorturi-impotriva-convingerilor-religioase-si-sau-morale/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu