Biroul Federal de Investigații (FBI) s-ar fi implicat în ancheta privind dispariția Alexandrei de la Caracal, informează Știri pe Surse, citând „surse convergente”.
 
Conform acestora, „Specialiștii FBI au fost chemați pentru că în apropiere se află și baza de la Deveselu și este posibil ca în cazul în care ancheta merge spre destructurarea unor rețele de traficanți de carne vie să aflăm că militarii americani s-au dedulcit la ”comorile” din România”.

Pe de altă parte, în mod neașteptat, Ambasadorul SUA Hans Klemm l-a vizitat ieri, 01 august, pe Ministrul de Interne, Mihai Fifor, pentru a discuta „teme de actualitate aflate pe agenda bilaterală”. Și această vizită a fost suspectată de legături cu cazul Alexandrei și baza de la Deveselu, una dintre persoane fiind fostul deputat PMP, Gelu Vișan.

„Am avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Hans Klemm, la sediul Guvernului României. A fost o excelenta oportunitate de a aborda teme de actualitate aflate pe agenda bilaterala, cu accent pe oportunități concrete de dezvoltare a profilului Parteneriatului Strategic cu SUA.

În domeniul securității, a fost evidențiata cooperarea intensificata dintre România și SUA, inclusiv din perspectiva consolidării flancului estic al NATO și al continuării angajamentului pentru stabilitatea regiunii Marii Negre.

Cu acest prilej, am reiterat dorința Guvernului României de a aprofunda, de asemenea, componenta comercială a Parteneriatului Strategic, inclusiv din perspectiva dezvoltării proiectelor de investiții ale companiilor americane in economia românească”, a scris Fifor pe Facebook.

https://www.activenews.ro/stiri-justitie/Stiri-pe-surse-afirma-ca-FBI-s-ar-fi-implicat-in-ancheta-de-la-Caracal.-Ieri-Ministrul-de-Interne-s-a-intalnit-cu-Ambasadorul-SUA-Hans-Klemm-157208