sâmbătă, 10 august 2019

Și-a sunat soțul din mașina cuprinsă de flăcări. Cuvintele lui i-au salvat viața


O femeie care își pierduse speranța că mai poate ieși din flăcările ce au cuprins California, și-a sunat soțul să-și ia rămas bun. Răspunsul bărbatului i-a salvat viața. Nichole Jolly, o asistentă din orașul Paradise, se afla la spital când a izbucnit incendiu ce a făcut ravagii în California.

Le-a ajutat pe colegele ei să salveze 60 de pacienți, în timp ce flăcările ucigașe, denumite Camp Fire, se apropiau de zona în care se aflau, scrie Digi24. După ce i-au condus pe oameni într-o zonă de siguranță, s-au urcat în mașini și au plecat spre o zonă mai sigură, așa cum li se spusese. Mașina ei a luat foc și atunci a realizat că este posibil să nu scape cu viață din incendiu. „Am început să conducem și mașina mea a luat foc și a fost total cuprinsă de flăcări.
Taxiul s-a umplut de fum. L-am sunat pe soțul meu și i-am spus: Cred că o să mor, te iubesc, spune-le copiilor că îi iubesc. Mi-a spus: Nu muri, fugi. Am închis telefonul, m-am dat jos din mașină, flăcările îmi atingeau pantalonii”, a declarat Jolly. Cuvintele lui au motivat-o să lupte și să se salveze, chiar dacă se afla în mijlocul haosului. „Am fugit la mașina prietenei mele cele mai bune și am văzut cum se topea sub ochii mei.
Nu am putut deschide ușa, pentru că mânerul din plastic se topise. Și am bătut în geam, nu a răspuns, și m-am gândit că este moartă. Nu puteam sta acolo, focul era lângă mine, pantalonii mei începeau să ardă”, a mai spus asistenta, fără să știe că în mașină nu se afla nimeni, prietena ei fiind salvată.
A fugit și s-a urcat în spatele unei mașini de pompieri, care au stins flăcările ce îi cuprinseseră pantalonii și i-au dat o pătură termoizolantă. Dar pericolul nu trecuse, mașina fiind înconjurată de focul violent. Norocul lor a fost un buldozer care le-a eliberat drumul și au reușit să părăsească zona de pericol și să se întoarcă la spital, acolo unde colegele ei ajutau răniții, iar pompierii încercau să stingă flăcările de pe acoperișul clădirii
Nichole Jolly n-a putut să ia imediat legătura cu soțul ei, care plecase spre locul unde știa că este ea, dar cei doi s-au reîntâlnit mai târziu, într-o zonă de siguranță. Incendiul de vegetație a distrus în întregime orașul Paradise, din nordul Californiei, la 280 de kilometri de San Francisco, în care se aflau 27.000 de locuitori. Acesta s-a extins până în Malibu, unde casele mai multor vedete de la Hollywood s-au făcut scrum. M
Mai mult de 100 de persoane sunt date dispărute, iar până în prezent, 56 sunt declarate decedate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu