Pavel A. Parfentiev este Director al grupului de Advocacy FamilyPolicy și Președintele organizației „Pentru Drepturile Familiei” din Federația Rusă. Parfentiev este de asemenea Ambasador al Congresului Mondial al Familiilor pe lângă Instituțiile Europene și Consilier al CMF pe probleme de legislație internaționala a drepturilor omului. Discurs ținut la al 3-lea Forum al Tuturor Părinților din Ucraina, 2013.
1. Familia bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, ce are ca scop nașterea și creșterea de copii, este fundația societății umane și a civilizației. Este un adevăr simplu și universal, recunoscut oriunde mai există umanitate, căci negarea familiei ca celulă de bază a societății înseamnă negarea naturii umane și periclitarea însăși existenței omenirii.
2. Viața și familia sunt elemente primare ale oricărui popor, ale oricărei națiuni. Așa cum o societate nu poate atinge dreptatea socială fără abolirea sclaviei, fără domnia legii și fără prezumția de nevinovăție, tot astfel, un popor care încetează a recunoaște sfințenia vieții umane este un popor care se subminează; o națiune care nu protejează existența familiei se apropie vertiginos de autodistrugere.
3. Nici un popor inteligent nu se va autodistruge. În zilele noastre însă, națiuni întregi sunt împinse într-acolo. Este un paradox, de vreme ce aceste acțiuni distructive se realizează în numele așa-ziselor „drepturi ale omului”. Suntem făcuți să credem că drepturile omului necesită uciderea copiilor nenăscuți, tolerarea propagandei homosexuale și a altor forme imorale și deviante ale comportamentului sexual, recunoașterea coabitantilor homosexuali ca „familii”, permisiunea acordată acestora de a adopta și a crește copii. Ni se spune că atunci când părinții vor să-și educe copiii moral și religios, ori să-i crească disciplinați, se încalcă drepturile copilului.
4. Toate acestea sunt minciuni. În nici unul din tratatele internaționale de drepturile omului nu există vreo mențiune asupra așa-zisului „drept la avort”. Nici acest așa-zis drept care subminează principiul natural al familiei și forțează instituția familiei să incorporeze constructul artificial al homosexualității nu se regăsește în nici un instrument de drepturile omului. Nici un agrement internațional nu interzice părinților să-și crească copiii așa după cum consideră, în conformitate cu credințele și convingerile lor. Din nefericire, în prezent discursurile ce privesc drepturile omului sunt saturate cu minciuni care trec drept adevăruri indisputabile, „standarde internaționale” ce sunt impuse popoarelor și națiunilor și la care acestea trebuie să se supună, fără drept de apel.
5. Un avocat belgian, Jakob Cornides, precizează: „O faptă care o dată a fost demonstrată ca fiind crimă este acum legală, iar ceea ce era odată just, este acum o încălcare a drepturilor omului.” [1]
6. Cum au devenit toate acestea posibile și cum ne putem opune lor? Un răspuns găsim în studiul lui Marguerite Peeters, un alt expert belgian, despre mecanismele de control international și intitulat: „Uzurparea Democrației”. Cum s-a putut ajunge aici?
7. Conform Cartei sale, Organizația Națiunilor Unite are ca scop „salvarea generațiilor următoare de flagelul războiului, care de două ori într-o generație a adus nespuse suferințe rasei umane.” Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 protejează astfel drepturile inalienabile ale omului pentru prevenirea repetării ororilor naziste.
8. Azi, mulți au început să uite aceste orori. De exemplu, zece dintre conducătorii naziști au fost condamnați de către Tribunalul Militar Internațional de la Nurnberg pentru că, sub conducerea lor, „avorturile au fost încurajate și chiar forțate”, faptă numită „crimă împotriva umanității.” [2]
9. Statul nazist răpea copiii din casă părinților și își arogă dreptul să-i educe. Părinții care nu-și doreau participarea copiilor în organizațiile tineretului hitlerist erau persecutați și pedepsiți. Tocmai să prevină repetarea acestor abuzuri, articolul 26 al Declarației Universale a Drepturilor Omului stipulează că părinții „au un drept a priori de a alege tipul educației […] date copiilor lor”. Mai târziu, Articolul 18(4) al Convenției Internaționale privind Drepturile Civile și Politice a adăugat dreptul că „părinții au libertatea […] de a alege educația religioasă și morală a copiilor în conformitate cu convingerile lor proprii”.
10. Chiar și Convenția privind Drepturile Copilului, care are multe paragrafe controversate, recunoaște dreptul copilului de a nu fi separat de părinți împotriva voinței lor, în afara cazurilor excepționale (Articolul 9) și dreptul copilului de a primi sfaturi și îndrumări de la părinții săi în exercitarea propriilor drepturi (Articolul 5).
11. În prezent, toate aceste drepturi fundamentale sunt încălcate de foarte multe țări dezvoltate, inclusiv din Europa. Aceste încălcări grave ale adevăratelor drepturi ale omului, ce pot fi pe drept calificate drept criminale, se desfășoară în numele protejării drepturilor omului și ale copilului când, în fapt, contravin normelor fundamentale, universale și general recunoscute ale dreptului internațional.
12. Ascunsă în retorica drepturilor omului, propaganda avortului limiteaza rata natalității în toată lumea. Laolaltă cu imoralitatea, fals promovată că libertate, acestea încurajează popoare întregi către suicidul demografic. Este bine știut că sporirea populației ori, cel puțin, menținerea acesteia este de o importantă vitală pentru succesul economic și dezvoltarea socială ale fiecărei națiuni. Stabilitatea demografică presupune că rata natalității să fie de cel puțin 2,1 copil pentru fiecare femeie. În Ucraina, această rată e mai mică de 1,5 [3]. Singura cale prin care această națiune primejduită poate ieși din impas este revitalizarea familiei tradiționale cu copii mulți, a modului de viață familial, a valorilor moralei tradiționale.
13. Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Internațională privind Drepturile Civile și Politice proclamă simultan că familia este „unitatea naturală și fundamentală a societății și este îndreptățită să primească protecția societății și a statului”. Limbajul celor doua tratate este la fel de clar în a stipula că „bărbatul și femeia, la vârsta potrivită” au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Doar aceasta, familia naturală, bazată pe uniunea dintre un bărbat și o femeie cu scopul de a naște și crește copii, este recunoscută de normele de drept internațional.
14. Aceleași instrumente stipulează că drepturile individuale sunt legate de obligațiile și responsabilitățile față de societate și că aceste drepturi ori libertăți pot fi limitate de lege, atunci când este necesară protejarea ordinii publice, a sănătății, a moralei, precum și a drepturilor celorlalți indivizi. Ordinea publică este recunoscută de dreptul internațional ca setul de norme și valori fără de care societatea democratică nu poate fi sigură și stabilă.
15. Familia naturală este o valoare universală recunoscută de dreptul internațional și stă la bază fiecărei societăți. Îi este imposibil oricărei societăți, inclusiv celor democratice, să existe fără aceasta. De aceea, subminarea familiei, discreditarea acesteia, limitarea drepturilor naturale ale părinților, egalizarea cu alte forme de coabitare, inclusiv cele homosexuale, propaganda împotriva familiei și împotriva valorilor sale de bază subminează chiar fundamentul ordinii publice.
16. Aceste acțiuni sunt practic similare cu faptele expres interzise de dreptul internațional, cum ar fi propaganda de război ori promovarea urii rasiale ori religioase. Limitarea sau interzicerea acestora nu constituie o încălcare a drepturilor omului. Dimpotrivă, protejarea familiei este un act necesar protejării drepturilor firești ale omului. Acesta este un corolar al adevăratelor fundamente ale dreptului internațional, firesc recunoscute de popoarele lumii.
17. Din păcate, fundamentele dreptului internațional sunt atacate agresiv prin acțiuni ilegale de o gloată zgomotoasă de activiști și de organizațiile locale sau internaționale pe care aceștia au reușit să le uzurpe. Activismul distructiv atacă în mod regulat instituții internaționale reputabile, în special ale ONU, precum Comitetul pentru Drepturile Copilului, Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor, Comitetul Drepturilor Omului dar și organisme ale Consiliului Europei, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
18. Acestea se reduc în fapt la efortul concertat al unui grup restrâns de indivizi de a schimba societatea în mod radical, la scală globală, pentru urmărirea agendei lor proprii. Avem de-a face cu un tip de inginerie socială care, deși pare pacifistă și civilizată, în realitate este foarte agresivă în manifestări. Pretinzând că „susține valori democratice”, ea nu conține nimic democratic, deoarece ocolește voința popoarelor suverane. Deși se folosește de ajutorul unei retorici a „iubirii pentru libertate”, este incompatibilă cu libertatea însăși, deoarece, consecvent, reduce orice opoziție la tăcere. Scopul sau final este instalarea unui regim dictatorial care va interzice ceea ce întreagă societate consideră valorile ei de bază: demnitatea, familia, credința și morala.
19. ONG-urile care promovează idei anti-familie sunt active în cele mai importante agenții internaționale și lucrează insistent și cu dibăcie pentru influențarea deciziilor. Aceste grupuri de influență își plasează agenții/reprezentanții în delegații oficiale guvernamentale, unde încearcă să ocupe poziții superioare. În același timp, asupra organizațiilor care apără viața, familia și morala se exercită presiuni deosebit de mari, până la a li se interzice participarea în procesele decizionale internaționale.
20. Promovând asemenea idei radicale care pot duce la instaurarea unei noi ordini sociale nefirești, aceste grupuri de interes bine organizate sunt infiltrate în agenții interguvernamentale cum ar fi ONU, Consiliul Europei sau Uniunea Europeană și influențează dezbaterile internaționale, instrumente și decizii; simultan, ele folosesc fonduri internaționale pentru a subvenționa direct aliații ideologici de la nivel local. Acționând împotriva intereselor popoarelor, aceste organizații influențează guvernele, împingându-le să se supună unor recomandări ilegale, despre care pretind că ar fi „standarde internaționale”.
21. În cele din urmă, succesul acestei operațiuni globale este asigurat prin finanțări serioase și folosirea puterii politice, în special prin șantajarea cu ajutorul financiar și umanitar. Astfel, ocolind suveranitatea națională și fără vreun fundament legal real, ideile radicale devin noua legislație internațională.
Prezint, mai departe, câteva exemple care ilustrează această realitate.
22. Agențiile de monitorizare a tratatelor ONU sunt create ca grupuri de experți independenți. Cu toate că membrii sunt desemnați de către statele aderente la tratate, odată aleși în aceste agenții, ei devin complet imuni la orice încercare de tragere la răspundere. Grupurile internaționale de presiune împotriva familiei, precum cele care promovează feminismul radical ori drepturile homosexualilor, exercită eforturi mari pentru a-și nominaliza în aceste poziții suporterii lor. Nu e de mirare că personalul din agențiile ONU de monitorizare conduce aceste activități distructive.
23. În particular, cu toate că nu sunt autorizate de tratatele respective să emită interpretări cu caracter de obligativitate asupra țărilor membre, aceste comitete o fac adesea prin așa-numitele „Comentarii Generale”, folosite pentru a rescrie norme de drept internațional, dându-le o nouă semnificație, cu totul diferită de înțelesul intenționat de părțile care au ratificat tratatul.
24. De exemplu Comitetul pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (CEDAW) a cerut statelor suverane, și nu doar odată: schimbarea Constituțiilor, desființarea unor sărbători precum „Ziua mamei” și „Ziua tatălui”, schimbarea legislației pentru accesul simplu la avort. CEDAW chiar a adus argumente pentru legalizarea prostituției și pentru accesul fetelor minore la contraceptive și serviciile de „sănătate reproductivă” fără acordul părinților. Însă Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor, documentul după care CEDAW funcționează, nu menționează aceste drepturi. Așadar, astfel de „drepturi” fictive și „obligațiile” statelor participante ce izvorăsc din ele sunt produse ilegale și neautorizate ale acestui Comitet.
25. CEDAW și Comitetul pentru Drepturile Copilului (CRC), o altă agenție ONU de monitorizare, recomandă adesea ca toți copiii de vârstă școlară, băieți și fete, să aiba acces la educația sexuală. CRC a insistat ca această educație să se ofere indiferent de opinia părinților.
26. Vrem să facem clar înțelesul acestei „educații sexuale” susținute de agențiile afiliate ONU. În zadar veți căuta în documentele emise de aceste agenții informații legate de valorile familiei, de pericolele promiscuității sexuale, de încurajarea abstinenței înainte de căsătorie și alte sfaturi de bun simț. Conținutul documentelor la care ne referim este cu totul contrar celor menționate! De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis „Standardele pentru educația sexuală în Europa”, care sunt prototipul regulamentelor emise de organele îndrituite – autoritățile în domeniul educației și sănătății din fiecare stat. OMS solicită astfel educație sexuală pentru copii începând de la naștere: copiilor de la zero la patru ani să li se prezinte „bucuria și plăcerea ce rezultă din atingerea propriului corp, masturbarea de la o vârstă fragedă” (p. 38). Mai departe, cere să li se dea copiilor între 9 și 12 ani informații legate de „drepturile lor sexuale, așa cum sunt definite de Asociația Mondială pentru Sănătate Sexuală” (p. 45). Unul din aceste „drepturi” este „dreptul la plăcere sexuală. Plăcerea sexuală, incluzând autoerotismul (masturbarea, n. tr.), este o sursă de sănătate spirituală, fizică, psihologică și intelectuală”. În realitate, în nici unul din tratatele internaționale obligatorii pentru statele aderante nu se menționează „drepturile sexuale”.
27. Iată un alt exemplu izbitor de redefinire ilegală a normelor de drept internațional de către o agenție ONU. În 2006, bazându-se pe argumente discutabile, false ori nerelevante, Comitetul pentru Drepturile Copilului emite Comentariul General nr. 8 în care decide că, din acel moment, toate statele trebuie să interzică pedeapsirea corporală a copiilor, chiar și cea aplicată de părinții acestora. O palmă la fund trebuie considerată abuz intolerabil și sancționabil în justiție. Această surprinzătoare inferență nu a rezultat însă din vreun text al Convenției pentru Drepturile copilului. Comitetul însuși a observat că această interdicție nu a fost nici măcar luată în considerare la întocmirea Convenției (în 1989). Mai mult, la data ratificării, Republică Singapore a declarat expres faptul că ne-interzicerea expresă a pedepsei corporale este în interesul superior al copilului, element la care nici un stat membru nu a obiectat, dar pe care Comitetul a omis să-l menționeze în 2006. Mai mult, propunerea URSS de a interzice pedeapsă corporală la școală a elevilor a fost respinsă de majoritatea statelor membre, la vremea respectivă.
28. În Comentariul General nr. 13 din 2011, Comitetul a mers chiar mai departe: a cerut imperativ statelor membre care încă nu o făcuseră să ratifice câteva alte tratate internaționale, dar și să revizuiască/retragă declarații și rezerve contrare obiectivelor și scopului Convenției. Mai departe, a cerut aducerea în justiție pentru orice „violență” asupra copilului – termen cu interpretare foarte largă, care sa includă de la „pleznirea” copilului până la „înfricoșarea sau ridiculizarea” acestuia. În cele din urmă, a solicitat statelor părți să aloce fonduri necesare pentru implementarea acestor decizii și înființarea de agenții naționale special dedicate protejării copilului.
29. Aceste recomandări sunt intruziuni clare, strigătoare la cer, în suveranitatea națională. Ne punem întrebarea cum este posibil ca nici unul dintre state să nu reziste și să accepte aceste presiuni ilegale din partea comitetelor ONU. În 2007, multe națiuni s-au supus acestei recomandări ilegale și au criminalizat pedeapsa corporală dată de părinți copiilor, inclusiv bătaia cu palma. S-a luat această hotărâre fără a avea o bază legală în normele internaționale.
30. Experții Comitetului se inspiră, de fapt, din fabricații create și propagate de „experții” radicali ai ingineriei sociale, care, pe ușa din spate și fără supravegherea popoarelor suverane, modifică pas cu pas, prin introducerea de concepte noi, dreptul internațional. Un astfel de concept radical este teoria construcției genului.
31. De exemplu, în 2006, un grup de experți în domeniul „drepturilor minorităților sexuale” a adoptat un document numit „Principiile Yogyakarta” [4]. Prin interpretarea distorsionată a normelor internaționale, autorii acestui document au încercat crearea de noi drepturi, fără vreun fundament. În particular, acest document revendică „identitatea de gen” și definește acest concept în felul următor: „experiența profundă, individuală și internă, de gen, a fiecărei persoane, care poate ori nu corespunde cu sexul stabilit la naștere.” În pofida obiecțiilor unui număr mare de state, demnitarii ONU și apoi ai Consiliului Europei au purces la citarea oficială a acestor Principii.
32. Teoria „identității de gen” independentă de sex are o bază științifică îndoielnică. Cu toate acestea, definițiile în cauză au fost incluse întâi în „soft law”, pentru cva apoi să devină norme legale obligatorii. Un exemplu îl reprezintă Articolul 3 al Convenției Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Articolul folosește următoarea definiție pentru gen: „totalitatea rolurilor, conduitelor, activităților și calităților atribuite social” [5]. Articolul 14 al aceluiași document stipulează următoarele: copiilor trebuie să li se predea despre „rolurile de gen” într-un mod lipsit de stereotipuri. Conferința Poloneză a Episcopilor Catolici a protestat împotrivă acestui document, observând că se „bazează pe premise ideologice false, inacceptabile”.
33. Toate acestea nu sunt doar distructive; sunt activități ilegale, ce folosesc referințe false la dreptul internațional și au ca scop subminarea suveranității statelor independente și bunăstarea nașiunilor, a familiei și a cetățenilor. În momentul de față ne aflăm într-o situație critică. Dacă popoarele lumii nu se vor strădui să schimbe acasta situație, să oblige eșalonul întâi al politicii internaționale să lucreze spre binele omenirii, pentru a proteja familia, pentru a proteja copilul prin norme autentice, atunci acest activism radical va continua folosirea agențiilor internaționale și va submina irevocabil familia și societatea. Astfel, pierzându-și oricare legitimitate, agențiile internaționale vor deveni agresor într-un război global împotriva umanității. Impactul asupra fiecărei națiuni al politicilor publice internaționale privind familia este prea mare pentru a nu fi luat în considerare. Societățile civile tebuie să ia decizii conștiente privind cei pe care îi sprijină: forțele internaționale care apăra societatea bazată pe o familie sănătoasă, sau pe acelea care o distrug?
34. Ce șansa mai avem să schimbăm starea de fapt, să protejăm oamenii, familiile noastre, copiii? Mai avem o șansă și trebuie s-o folosim. Iată ce trebuie să facem că să avem succes:
35. 1. Este greșită convingerea că acest curent anti-familie a devenit un fel de standard internațional sau normă de neclinit. În realitate, politica internațională a devenit un câmp de bătălie în lupta pentru protejarea familiei. Este de importanță vitală ca toate statele raționale și forțele publice să se unească pe scena internațională împotrivă acelora care încearcă distrugerea familiei tradiționale, a valorilor morale și a sfințeniei vieții umane. Organizațiile anti-familie își arogă dreptul de a vorbi în numele societății civile și se bucură de o reprezentare comfortabilă în organizațiile internaționale. Acest drept trebuie să le fie negat! Societatea civilă pro-familie trebuie, pas-cu-pas, să-și mărească prezența pe scena internațională, așa cum au făcut-o forțele anti-familie: în mod consecvent, bine gândit, într-o manieră competență, prin căutarea și folosirea tuturor resurselor necesare și disponibile.
36. Congresul Mondial al Familiilor (CMF) – cel mai mare proiect internațional de protejare a familiei – joacă un rol important în acest proces. CMF unește suporteri ai familiei naturale bazate pe căsătoria dintre bărbat și femeie, ai familiei tradiționale și ai valorilor morale, oameni care se opun avortului, homosexualității și altor forțe social distructive. În Congres sunt experți, activiști social, politicieni din mai mult de 80 de țări din întreaga lume. CMF nu este o organizație în sensul propriu, nu are o agenție centralizată; dimpotrivă, cuprinde o rețea masivă de forțe sprijinite de milioane de oameni din întreaga lume. Până acum s-au organizat șase Congrese Mondiale ale Familiei, fiecare cu câte circa 3.000 de delegați din toate cele cinci continente, inclusiv politicieni, lideri de comunități, scriitori, profesori și oameni simpli. Al șaptelea Congres Mondial al Familiilor se va reuni în 2013 la Sydney [6], Australia, iar al optulea, în 2014 în Rusia.
37. Congresul Mondial al Familiilor are un rol foarte eficient la nivel internațional. Organizațiile partenere acestuia depun eforturi considerabile, inclusiv câștigarea unor victorii majore în instanță, atât locale cât și internaționale, eliminarea prevederilor anti-familie din proiecte de legi internaționale și influențarea politicilor naționale. În particular, în septembrie trecut, Parlamentul australian a refuzat aprobarea căsătoriei de același sex; acest succes s-a obținut mulțumită efortilor depuse de organizațiile din CMF.
38. 2. Reprezentanții organizațiilor locale tebuie să-și facă vocea auzită pe scena internațională prin întocmirea de documente solide prin care să-și expună opiniile într-o manieră educată și competență. Exemple de astfel de documente sunt: 1). Articolele de la San Jose [7] care argumentează foarte convingător că tratatele internaționale nu conțin nici un „drept la avort”; 2). Rezoluția St. Petersburg din 2011, sprijinită de sute de organizații din Rusia și Ucraina, care exprimă protestul împotrivă abuzurilor mecanismelor internaționale și propune principii după care normele de drept internațional pot fi interpretate legal în interesul familiei și al societății; 3). Raportul privind abuzurile Comitetului CRC al ONU, pregătit de Grupul FamilyPolicy.ru și disponibil și în limbă engleză.
39. Crescand progresiv, pas-cu-pas, rezultatul acestor eforturi poate duce la influențarea palpabilă a procesului politic internațional. Mulțumită acestor eforturi am avut succes și am oprit câteva inițiative internaționale împotriva familiei.
40. 3. Încercările de control ilegal din afară asupra suveranității popoarelor pot duce la oprimare ideologică și culturală, o contropire cu aspect pacifist. Această tactică intenționează să distrugă progresiv suveranitatea națiunilor independente, dreptul popoarelor la autodeterminare, autoguvernarea prin legi juste, valorile interne și tradițiile. Aceasta cere că toți susținătorii familiei, ai valorilor morale, ai sfințeniei vieții umane, să se ridice în apărarea suveranității popoarelor lor. Nu este o problemă de suveranitate definită mărginit, ca „recunoașterea formală a independenței unui stat la nivel internațional”. Suveranitatea este dreptul concret, nu formal, al unei națiuni de a-și alege destinul independent și nu sub presiuni internaționale ilegală.
41. Aflându-se în fața acestui pericol, confruntată cu posibilitatea de a accede în UE, ca urmare de a-și abandona mare parte din suveranitatea națională, poporul Ucrainei trebuie să analizeze cu luare-aminte următoarele probleme. Dorește poporul suveran al Ucrainei o Uniune al cărei vârf colcăie de „aparatchiki” ai feminismului radical și ai așa-ziselor „drepturi ale minorităților sexuale”? Vrea poporul Ucrainei să intre sub jurisdicția Parlamentului European, cu autonumitul sau „intergrup pentru drepturile LGBT” și cu toate rezoluțiile ce invocă drepturile homosexualilor atât de des, încât ajungi să crezi că homosexualitatea este acum valoarea cea mai de preț a Europei? Și, luând în considerație toate aceste pericole, nu cumva ar trebui că Ucraina însăși să scrie termenii și condițiile de aderare la UE, iar nu să primească supusă condițiile ce i se impun? Eu cred că aceste chestiuni importante trebuie decise de întregul popor al Ucrainei, iar nu de câțiva membri ai elitei politice.
42. Toate aceste componente ale protejării familiei pe scenă internațională, evidențiate aici, au, în esență, un singur scop: restabilirea adevăratului înțeles și scop al dreptului internațional, adică menținerea și progresul societății, iar nu ruinarea și distrugerea acesteia.
43. În această ordine de idei, permiteți-mi să citez din Rezoluția Internațională de la St. Petersburg: „Declarăm și proclamam cu tărie convingerea noastră fermă că tratatele drepturilor omului al ONU trebuie interpretate într-o lumina favorabilă familiei naturale și drepturilor părintești naturale. De asemenea, acestea trebuie interpretate pentru apărarea dreptului la viață al copilului nenăscut din momentul concepției.
44. Toate celelalte interpretări, care contrazic această abordare, trebuie respinse ca fiind contrare drepturilor naturale ale omului, chiar dacă sunt emise de un for cu autoritate. Dacă vreo prevedere de drept internațional sau vreun instrument internațional de drepturile omului nu poate fi interpretat pentru a satisface acest principiu, acea prevedere sau acel tratat trebuie schimbat ori denunțat in tote ca inuman.
45. Dacă vreo organizație ori agenție internațională insistă asupra vreunui principiu sau normă contrare acestei abordări, o asemenea politică trebuie identificată cu claritate de către guverne că fiind distructivă social. Într-o asemenea situație, guvernele, pentru binele propriilor popoare și al întregii umanități, vor trebui să oblige o astfel de organizație să recunoască drepturile naturale ale omului, drepturile familiei naturale și drepturile naturale ale părinților, ori să părăsească o astfel de organizație sau agenție (să denunțe un atare tratat, n. tr.).”
46. În concluzia discursului meu, declar cu fermitate următoarele: familia naturală, căsătoria, maternitatea, paternitatea și parentalitatea, toate acestea nu sunt creația omului. Ele decurg din însăși natura umană, fără de care noi nu putem rămâne oameni. Legea nu poate decât să afirme acest fapt incontestabil și să-l accepte cu respect. Nici legiuitorii naționali, nici popoarele ce propun norme de drept internațional nu au dreptul să redefinească arbitrar natura umană.
Mulțumesc pentru atenție.
Note:
[1] Jacob Cornides, J.D., Natural and Un-Natural Law, 2010, p. 2.
URL: http://c-fam.org/docLib/20100420_Un-Natural_Law_FINAL.pdf
[1] Jacob Cornides, J.D., Natural and Un-Natural Law, 2010, p. 2.
URL: http://c-fam.org/docLib/20100420_Un-Natural_Law_FINAL.pdf
[2] Trials of War Criminals before the Nürnberg Military Tribunals, October, 1946 — April, 1949, V, 153, 160-61, 166. Also: IV, 610, 613.
[3]. Situația este similară în România, cu 1,35 (n.tr.)
[5]. Pentru detalii vezi de ex. www.culturavietii.ro/2012/09/27/cine-se-teme-de-diferenta-dintre-sexe
[6]. Discurs ținut cu o săptămână înainte de reuniunea Congresului Mondial al Familiilor din 15-18 mai 2013: http://wcfsydney2013.org.au/.
Traducere și adaptare după http://en.familypolicy.ru/read/284 pentru CulturaVieții.ro
http://www.culturavietii.ro/2013/09/11/protejarea-familiei-la-nivel-international-restabilirea-adevaratului-inteles-al-dreptului-international/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu