Sunt puțin cam nedumerit de felul cum unii își petrec timpul lor. Astăzi, într-o zi de duminică, sărbătoare națională (de Învierea Domnului, sărbătorită mai mult sau mai puțin de unii și alții, înțeleasă... tot la fel... de explicat să-i pui... nu mai te aștepta la prea multe) era destul de liniște prin oraș. Chiar și autobuzele și troleibuzele erau cam goale, ce-i drept ele funcționau conform graficelor (deși nu cred că îi reclama nimeni că de ce nu au venit la ora afișată din tabel... și să plece mai devreme).
În fața unui mall de la noi din oraș erau pâlcuri de tineri(probabil că erau și câțiva adulți) care... nu aveau ce să mănânce acasă și au venit la mall. Și mall-ul era închis. Eram pe un troleibuz și șoferul se râdea de ei, ”așa mă, nu aveți de mâncare acasă, trageți de uși că muriți de foame!!!” Am început să râd și eu de ei, realizând de fapt că râdeam singur. Un fel de ”cine râde la urmă...” (completați voi cu ce doriți aici). Râdeam, dar de fapt mi-am dat seama că ei nu credeau și nici nu știau semnificația sărbătorii în care suntem astăzi. Probabil că ei se bucurau de o altă zi liberă - ca oricare alta - și s-ar fi așteptat ca alții să lucreze pentru ei... ca burțile lor să fie umplute, foamea să le fie potolită și distracția satisfăcută. Ce egoism extremist!
Era închis peste tot. Așa trebuiau să fie de fapt lucrurile într-o zi de sărbătoare. Stai acasă și sărbătorești cu familia, sau te odihnești, sau cugeți la semnificația sărbătorii, te întrebi pe unde mai ești și te gândești în ce direcție haotică mergi.
Semnificația unei sărbători este la fel de greu de explicat pe cum este de explicat la un copil conceptul despre internet. Majoritatea oamenilor (aici îi pot include pe toți, că am văzut și bebeluși de 2-3 ani cu smartphone-uri în mână...) înțeleg felul cum funcționează un browser de web (softul sau aplicația în care tu citești această postare online), însă vă ofer o versiune de la CliffsNotes (un site care ține loc de ghid de studiu, se poate accesa aici) ca să vă fie mai ușor de înțeles: Atunci când tu vizitezi o pagină web, tu nu deschizi cine știe ce portal de pe nu știu ce alt computer. În schimb, computerul (sau telefonul ori tableta ta) descarcă o serie de fișiere și texte de undeva de pe un server și un fișier principal scris în limbaj HTML (sau alt limbaj de codare pagini de internet, puteți găsi o definiție mai lungă și explicită în limba română aici) care acționează ca un fel de hartă, ceva ce spune browserului tău cum și unde să afișeze fiecare lucru în parte. Rezultatul final este... o pagină web (sursă citare). Cam așa funcționează internetul... o mulțime de pagini cu diferite lucruri în el.
Sărbătorile - indiferent că vorbim de Paști, de Crăciun de Rusalii sau oricare altă sărbătoare când avem liber de la guvern - se pot explica și înțelege într-un mod similar. Ele au în ele un ”cod scris” pe care îl înțeleg unii și alții nu îl înțeleg, dar îl răstălmăcesc și fac din el ce le place lor. Unii cred una, alții cred alta, unii chiar se cred mai ”sfinți” decât alții și transformă o sărbătoare într-o tradiție nescrisă, o perpetuare de obiceiuri de la unii și alții adunate. Oprește pe cineva pe stradă și întreabă-l care este semnificația sau esența sărbătorii de acum și o să își scoată - probabil - telefonul mobil să caute pe internet, că nu o să știe să îți zică. (De ce credeți că am dat mai întâi explicația despre internet și paginile de web?) Probabil că persoana a fost și la biserică, a ascultat slujbe după slujbe, a mai participat la alte sărbători... și nu a rămas cu nimic. Că a fost plictisit, sau cine știe de ce...
Se spune că un chinez a fost o dată în America și atunci când s-a întors înapoi în țara sa, prietenii l-au întrebat de sărbătorile și obiceiurile oamenilor de acolo. El le-a explicat destul de bizar... că americanii au vreo trei ”zeități” la care se închină ei... iarna se închină la un moș mare și gras îmbrăcat în roșu, apoi primăvara mănâncă ouă roșii și se închină la un iepure și fac concursuri de căutat ouă vopsite prin curtea vecinilor, iar undeva prin noiembrie se închină la un curcan, pe care-l mănâncă ulterior... și cam atât. Deși s-ar părea că în spatele acestor ”chestii” pe care chinezul le-a numit ”idoli” ar fi ceva umbre de adevăr, aceștia nu sunt idoli adevărați... sunt de fapt mituri și legende pe care le-au transmis oamenii mai departe către alte generații. Un fel de ”cod nescris” care unii îl descifrează într-un fel, alții în altul. Alții își pierd timpul degeaba să-l spargă pentru că nu au reușit să-l înțeleagă așa cum li s-a explicat lor pentru prima dată la o școală duminicală
, sau la vreo biserică pe unde au mai umblat ei în copilărie sau la oricare altă perioadă din viața lor.
Când ne gândim la ceea ce am ajuns și la ceea ce vedem în jurul nostru zi de zi, parcă ne ia groaza. Am devenit o societate care nu știe nimic altceva decât să completeze un ciclu de producție - consum - reciclare și apoi restartare (bine, unde este posibil, nu vorbim de mâncare, că acolo nu avem ce recicla... după ce a fost consumată...).
Am înțeles fiecare ce am dorit să înțelegem din sărbătorile noastre, profităm de acest lucru și emoționăm pe oameni să cumpere și pe firme să producă tot felul de lucruri cu ocazia acestor sărbători când oamenii au liber. Întreabă pe vecinul sau vecina ta de ce au mâncat miel de Paște. Dacă o să le spui că sărbătoarea Paștelui și obiceiul mâncatului unui miel este preluat de la evrei... o să realizezi că ai avut lângă tine niște oameni ori care nu au citit niciodată Scriptura, ori care sunt antisemiți, ori care au crezut fără să cerceteze. Din obicei au luat și ei miel că așa se mănâncă, maică, de Paști. Sau altele, să nu mai intrăm și în acele detalii.
Pe 17 noiembrie 2002 am scris o poezie (care apare în cartea mea, Pași spre Viață), pe care vreau să v-o redau la încheiere, ca un fel de morală. Sper să vă ajute să descifrați ceea ce am scris sau am vrut să transmit mai sus:
De la a fi până ca să devii - e drum destul de greu;
Sunt propoziții de parcurs,
Și adjective, verbe, complimente multe de adus,
Ca să-nțelegi că ceea ce ai spus,
Este real: a fi nu-nseamnă tot a deveni.
De la a fi tot până a mai deveni
Mai sunt și multe experiențe;
Le treci sau te împiedici și o iei de la-nceput,
Sau pui degrabă pe hârtie:
A fi nu e tot una cu a mai deveni.
De la a fi și până să devii
Este-o prăpastie ce-o poți sălta ușor cu gândul,
Te concentrezi doar și te-avânți,
Apoi te uiți-napoi și râzi;
Îți poți da seama că-i diferență de la a fi la să devii.
A fi înseamnă tot a deveni
Atunci când te unești cu viitorul -
Nu mai trăiești din amintiri sau în povești,
Ci realist și optimist,
Știind că pentru-a deveni, întâi tu trebuie să fii!
A fi sau chiar a deveni ceva, vreodată,
Sunt două procese diferite,
Care cuprind și verbe și compuneri și experiențe,
Chiar gânduri, vise și planuri mărețe;
Să nu uiți niciodată că a fi nu-nseamnă tot a deveni!
Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Vă mulțumesc!
https://crestinismtrait.blogspot.com/2019/04/descifrand-coduri-care-nu-trebuiesc.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu