O mamă a cărei fiică s-a identificat ca transgender de la vârsta de 14 ani si un transgender au ieșit public pentru a vorbi deschis despre modul în care copiii sunt azi diagnosticați și maltratați când suferă de confuzie de gen, scrie dailysignal.com.


„Mă aflu azi aici nu doar pentru că îmi pasă de copiii care se identifică ca fiind transgender, ci și pentru că îmi pasă și de părinții lor și de alți membri ai familiei”, a declarat „Elaine”, mama unei fete diagnosticată cu „disforie de gen”.

 La rândul său, un bărbat care o vreme s-a identificat ca femeie transgender a lansat un avertisment asupra așa zișilor „experți” care îi încurajează pe copii să fie nemulțumiți  de sexul în care s-au născut. „Am ajuns să fabricăm copii transgender", a spus Walt Heyer. „Noi suntem cei care le producem depresia și anxietatea, transformându-le într-o industrie uriașă de pe urma căreia oamenii profită, distrugând viețile acestor copii”

Cei doi au vorbit în cadrul unei dezbateri găzduite de Fundația Heritage, intitulată „ Efectul nociv medical al intervențiilor hormonale și chirurgicale pentru copiii cu disforie sexuală”.

Alături de Elaine s-a aflat Heyer, care anterior a fost identificat ca fiind transgender; Dr. Michael K. Laidlaw, endocrinolog și Dr. Marian Rutigliano, specialist în medicină de urgență. Ryan T. Anderson, cercetător principal în principiile americane și politica publică la Heritage, a moderat dezbaterile.

„Părinții fac tot ce pot pentru a-și ajuta copiii să ducă o viață sănătoasă, fericită, dar atunci când caută experți pentru ajutor, li se livrează o poveste care nu are nici o bază în știință, nici bun-simț, sau compasiune ", a spus Elaine.

Ea a adăugat că experții le spun acum părinților că este „dăunător” să pună la îndoială convingerile copilului lor cu privire la sexul in care s-au născut și că trebuie să sprijine tranzițiile copiilor lor, inclusiv o dependență de hormoni care va dura toată viața. „Copiii lor vor avea un risc mai mare de sinucidere. Părinții ăștia sunt mințiți, în timp ce copiii le sunt distruși iar familiile le sunt grav afectate. De ce să nu ajuți copiii să învețe să iubească trupurile în care s-au născut?”

De asemenea, a mai spus Elaine, multe din asociațiile medicale și psihologice tratează copiii care doresc să-și schimbe sexul cu un protocol numit „îngrijire afirmativă”.

Chestionarea identității de gen a unui copil este acum ilegală, deci dacă un băiețel are 5 ani și crede că aparține sexului opus,  acest concept de „îngrijire afirmativă” înseamnă că trebuie tratat conform convingerilor sale, a explicat Elaine, adăugând că unele fete care vor să devină băieți primesc terapie hormonală chiar înainte de adolescență.

„Fetele de 12 ani ajung să le fie prescris testosteron pentru întreaga viață, în timp ce băieții primesc estrogen”, a spus Elaine. Acestea sunt tratamente hormonale serioase, care au impact asupra dezvoltării creierului [și] sănătății cardiovasculare și pot crește riscul de cancer. Nu există studii pe termen lung care să demonstreze că este necesar, sigur sau prudent, a continuat ea.


https://www.activenews.ro/externe/Un-barbat-care-in-trecut-s-a-identificat-drept-femeie-recunoaste-Am-devenit-fabricanti-de-copii-transgender.-Noi-producem-depresia-si-anxietatea-copiilor-transformandu-le-intr-o-industrie-uriasa-de-pe-urma-careia-unii-profita-155368