luni, 22 aprilie 2019

Cine l-a înviat pe Isus?



Cine l-a înviat pe Isus Hristos? Oare s-a înviat Singur? Sau a fost Tatăl, ori Duhul Sfânt?

Dacă nu ai ajuns niciodată la pasul pocăinței și credinței în Isus Hristos atunci tu nu vei fi înviat la viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu, însă vei fi înviat către viața veșnică... dar s-ar putea să nu fie cea pe care ți-o dorești. Profetul Daniel a scris despre un timp când cei morți vor fi înviați și apoi judecați, însă există două verdicte radical de diferite oferite atunci. Daniel scria că ”mulți dintre cei ce dorm în țarâna pământului se vor trezi, unii – pentru viată veșnică, iar alții – pentru rușine și veșnic dispreț” (Daniel 12:2, NTR); așadar, în ambele cazuri, cele două categorii sunt într-o stare de veșnicie. Cei care sunt înviați la viață veșnică prin Hristos sunt ”înțelepții (care) vor străluci ca strălucirea boltei cerești, iar cei ce au învățat dreptatea pe mulți vor străluci ca stelele, în vecii vecilor” (Daniel 12:3, NTR).

Cei care sunt mântuiți sunt martori pentru Hristos și sunt folosiți de Dumnezeu ”să întoarcă pe mulți la neprihănire”, care se găsește doar în Isus Hristos (2 Corinteni 5:21). Într-o zi, poate curând, vom spune cu toți ”Iată, El va veni pe nori și orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui. Da! Amin!” (Apocalipsa 1:7, NTR). Înainte să privim la întrebarea cu privire la cine l-a înviat pe Isus Hristos asigură-ți chemarea și alegerea ta (2 Petru 1:10) și fă această decizie azi, cât se mai spune că azi este ziua mântuirii (2 Corinteni 6:2), pentru că o persoană care nu se pocăiește și nu crede în Hristos înainte de revenirea Sa, sau înainte ca o persoană să moară, soarta acestei persoane este pe veci sigilată (vezi Evrei 9:27Apocalipsa 20:12-15). Rezolvă acest aspect înainte de orice altceva! La o clipire de ochi El poate să apară pe cer!

Învierea lui Lazăr

Când i s-a spus lui Isus despre faptul că Lazăr era bolnav, aparent El nu se grăbea, ba încă a mai zăbovit câteva zile ca să meargă la el, însă apoi a auzit că Lazăr murise, așa că ”Atunci Isus le-a spus deschis: – Lazăr a murit. Și mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!” (Ioan 11:14-15, NTR) Isus se bucurase de dragul lor că Lazăr murise?! Cum să fie asta bine, Isus? Isus i-a amintit lui Marta (și nouă) de ceea ce spusese El mai devreme, ”Nu ți-am spus că dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40, NTR) Cum se face aceasta? Lazăr era mort și Isus nu a venit să-l vindece? Cum glorifică aceasta pe Dumnezeu? Stați așa! Iată de ce a așteptat Isus: ”Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și care au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El” (Ioan 11:45, NTR, sublinierile din text îmi aparțin). Lazăr a fost lăsat să moară ca mai apoi să poată să fie înviat din morți. Dacă Isus nu ar fi spus ”Lazăr, vino afară” (Ioan 11:43 c), sau dacă Isus nu l-ar fi menționat pe Lazăr pe nume, toți cei care erau în mormintele lor aveau să fie înviați pentru că Isus are putere de înviere în Cuvântul Său. Aceasta pentru că El este Dumnezeu. Da, dar cine l-a înviat pe Isus dintre cei morți?

Învierea lui Isus

Mâini ciuruite care sângerează - fotografie preluată de pe site-ul whatchristianswanttoknow.com
Isus a murit pe cruce, însă Isus Fiul lui Dumnezeu nu a murit niciodată. Isus este Dumnezeu și Dumnezeu nu poate muri, prin urmare Isus Fiul lui Dumnezeu nu a murit niciodată pe cruce. Numai trupul lui fizic a murit. El a dat tot ce a avut ca să ne salveze... însăși viața Sa. Nu este nimic mai mult care ar fi putut face Isus, așadar Omul sau trupul fizic al lui Isus a murit, însă El nu a murit niciodată. El a spus tâlharului de pe cruce care s-a pocăit de păcatele sale ”Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23:43, NTR). El nu a zis că ”în 3 zile o să ne întâlnim în Paradis”. Dacă trupul lui Isus stătea în mormânt, cum putea să fie cu tâlharul de pe cruce în aceiași zi în Paradis? Din nou, aceasta este pentru că Isus este Dumnezeu și Dumnezeu nu poate muri, deci cine L-a înviat pe Isus dintre cei morți? S-a înviat Singur? Sau Tatăl ori Duhul Sfânt a făcut-o? Isus a spus o dată ”Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am autoritate s-o dau și am autoritate s-o iau din nou. Am primit această poruncă de la Tatăl Meu” (Ioan 10:18, NTR - sublinierile din text îmi aparțin). Isus și-a dat viața Sa de bună voie, însă El are ”autoritatea să o ia înapoi”, iar din moment ce Isus era în Paradis după ce a murit, atunci Isus trebuie să fi fost încă viu după episodul de la Calvar. Isus a spus, ”Căci Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10:45, NTR), așa că El și-a dat viața în mod voluntar și nu forțat. El ar fi putut chema legiuni de îngeri, dar a știut că era voia Tatălui ca El să moară pentru cei care aveau să se încreadă în El.

Cine L-a înviat pe Isus

Biblia spune că ”Dumnezeul L-a înviat (pe Isus) dintre cei morți” (Faptele Apostolilor 2:24), totuși, se pare că Scripturile spun că Duhul Sfânt L-a înviat dintre cei morți (vezi Romani 8:111 Petru 3:18), dar Isus a mai spus, ”Dărâmați acest Templu și în trei zile îl voi ridica!” (Ioan 2:19, NTR) și noi știm că El are puterea să îl ridice din nou (Ioan 10:18), deci, cine L-a înviat pe Isus dintre cei morți? A fost Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Duhul Sfânt sau Isus, Fiul lui Dumnezeu? Ei bine... a fost înviat... de toți trei de fapt. Toate cele trei Persoane sunt Dumnezeu, așadar Dumnezeu l-a înviat într-adevăr pe Isus dintre cei morți. Isus este învierea și viața (Ioan 11:25), deci Isus nu poate muri pentru că El este Dumnezeu. Trupul Său uman poate muri, dar Isus niciodată! Din moment ce Isus nu a păcătuit niciodată, și păcatul are ca plată moartea (Romani 6:23), mormântul nu L-a putut ține. Este scris că ”Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea” (Faptele apostolilor 2:24, NTR). Cine l-a înviat pe Isus din mormânt? A fost Dumnezeu... și prin aceasta ne referim la toate cele Trei Persoane ale Trinității. Aceasta pentru că Dumnezeu este autorul vieții, are autoritate asupra vieții și are puterea vieții în Sine Însuși, indiferent la care dintre cele Trei Persoane facem referire.

Concluzie

Din moment ce știm că Dumnezeu L-a înviat pe Isus dintre cei morți, Dumnezeu dorește să te învie și pe tine la viață veșnică, iar Duhul Său poate face aceasta. Atunci când Dumnezeu aduce o persoană la pocăință și credință în Hristos, persoana respectivă este născută din nou, sau născută de sus prin Duhul lui Dumnezeu (Ioan 3:3-7). Persoana devine o creație nouă în Isus Hristos (2 Corinteni 5:17) și este de acum văzută ca având însăși neprihănirea lui Isus (2 Corinteni 5:21). Dacă nu revine Isus în cadrul vieții noastre, noi vom fi înviați într-o zi și aceasta se va întâmpla ”într-o clipă, într-o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Căci trâmbița va suna, iar cei morți vor fi înviați ca nemuritori, și noi vom fi schimbați. Căci ceea ce este supus putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace în nemurire” (1 Corintieni 15:52-53, NTR). Ești tu gata pentru aceasta?

Notă. Materialul de mai sus a fost scris de Jack Wellman (foto alăturat) pe 24 ianuarie 2019 în site-ul What Christians Want to Know, folosit cu permisiunea în scris din partea autorului. Jack este un autor creștin, freelancer și pastor al bisericii Mulvane Brethren Church din Mulvane, Kansas. Jack a absolvit seminarul Southern California Seminary și a scris cărți de natură teologică precum: “Teaching Children The Gospel/How to Raise Godly Children“ (Învață pe copii Evanghelia / Cum să crești copii evlavioși), “Do Babies Go To Heaven?/Why Does God Allow Suffering?“ (Bebelușii merg în Rai? / De ce permite Dumnezeu suferința?), și“Blind Chance or Intelligent Design? Empirical Methodologies & the Bible“ (Șansă oarbă sau Plan Inteligent? Metodologii empirice și Biblia). Jack este tată și bunic și este licențiat în istorie, educație și știință. Pentru mai multe articole de Jack Wellman și alți autori, vizitați site-ul whatchristianswanttoknow.com. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.


https://crestinismtrait.blogspot.com/2019/04/cine-l-inviat-pe-isus.html?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu