Providența lui Dumnezeu este de cele mai multe ori ignorată, uneori disprețuită și ocazional apreciată. Mă întreb cum ideea suveranității sale absolute asupra tuturor lucrurilor, în orice moment, în toate locurile, cade pe o inimă ca a ta.
Ați ignorat în mare măsură providența sa? Mulți oameni din lume presupun orbește fie că nu există Dumnezeu, fie că el nu poate sau nu ar interfera cu viața umană. Nu pot încă concepe o lume în care Dumnezeu orchestrează meticulos istoria, incluzând răsturnările, înălțimile și minusurile propriilor lor povești.
Sau ai fost expus providenței și ai urât ceea ce ai auzit? Pentru unii, suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și în toate lucrurile anulează lumea pe care o cunosc și o iubesc - lumea pe care au făcut-o, lumea pe care cred că o conduc. Pentru ei, providența este un mit arhaic și ofensator. Cum ar putea cineva să creadă asta, cu atât mai puțin să se bucure de asta?
„Providența lui Dumnezeu este de cele mai multe ori ignorată, uneori disprețuită și ocazional apreciată.”
Și totuși o facem. Într-o lume în care mulți ignoră providența lui Dumnezeu și unii disprețuiesc providența lui Dumnezeu, unii dintre noi ne construim viața pe ea. Învățăm să vedem totul prin prisma minunii, frumuseții, siguranței și măreției sale. Providența lui Dumnezeu a devenit sanctuarul nostru de închinare și venerație, tezaurul păcii și securității, sursa noastră de curaj și putere, fântâna noastră de mirare.
Ce Oare Dumnezeu nu face?
Unde am putea căuta să vedem providența lui Dumnezeu în Biblie? Am putea lupta cu modul în care Dumnezeu „lucrează toate lucrurile după sfatul voinței Sale” ( Efeseni 1:11 ). Am putea călători pe înălțimile și adâncurile lumii împreună cu psalmistul: „Orice vrea Domnul, face în cer și pe pământ, în mări și în toate adâncurile” ( Psalmul 135: 6 ). Am putea vizita conducătorii și guvernele de pe fiecare continent: „El face națiunile mari și le distruge; el mărește națiunile și le conduce ”( Iov 12:23 ; vezi și Proverbe 21: 1 ).
Am putea urmări pântecele, acea casă cea mai minunată și fragilă, în care Dumnezeu țese împreună fiecare fiu și fiecare fiică, formând fiecare dintre zilele lor înainte de naștere ( Psalmul 139: 13-16 ). Am putea contempla modul în care Hristos „susține universul” - galaxii și pești aurii, oceane și floarea-soarelui, lanțuri montane și țânțari - „prin cuvântul puterii sale” ( Evrei 1: 3 ; vezi și Coloseni 1:17 ). Am putea chiar studia o simplă lamă de iarbă: „Tu faci să crească iarba pentru animale și plantele pe care să le cultive omul” ( Psalmul 104: 14 ). Toate acestea ne-ar putea lăsa să ne întrebăm ce nu face Dumnezeu .
Așa cum am văzut deja, totuși, una este să observăm și să recunoaștem providența lui Dumnezeu și cu totul altul să îmbrățișăm providența și să prețuim providența - să o lăsăm să aibă efectul său emoțional deplin asupra inimilor noastre. John Piper scrie:
Dumnezeu și-a dezvăluit suveranitatea intenționată asupra binelui și a răului pentru a smeri mândria umană, a intensifica închinarea umană, a spulbera lipsa de speranță a omului și a pus balastul în barca bătută a credinței umane, oțel în coloana vertebrală a curajului omenesc, bucurie în gemetele suferinței , și dragoste în inimă care nu vede nici o cale înainte. ( Providența , 13)
Deci, unde am putea merge în Scriptură pentru a vedea cum suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor ar trebui să cadă pe o inimă credincioasă? Ce ar trebui să simți pentru a asista și a experimenta suveranitatea sa omniprezentă?
Plăcerea Providenței
Am putea merge în mai multe locuri, dar Psalmul 147 modelează smerenia, încrederea și bucuria pe care Dumnezeu le înseamnă pentru noi să le experimentăm înaintea providenței sale. În timp ce psalmistul urmărește mâna suverană a lui Dumnezeu prin creație și istorie, el nu poate să nu cânte .
Lăudați pe Domnul! Căci este bine să cânți laude Dumnezeului nostru; căci este plăcut și un cântec de laudă se potrivește. ( Psalmul 147: 1 )
Aceasta nu este o admitere reticentă sau detașată a providenței. Acest psalm este o călătorie de mirare, o simfonie a încrederii, un suflet incendiat.
Mare este Domnul nostru și abundent în putere;
înțelegerea sa este peste măsură . ( Psalmul 147: 5 )
Când o inimă precum martorul său este providența lui Dumnezeu, el știe că vede doar marginile gloriei sale - doar indicii ale măreției sale, doar măsuri ale puterii sale, doar întrezături ale înțelegerii sale. Suveranitatea lui Dumnezeu asupra a tot ceea ce putem vedea ne amintește cât de mult din măreția Sa nu putem vedea.
PROVIDENȚA CĂTRE CREAȚIE
În providența sa, Dumnezeu împrăștie lumini pe cerul nopții:
El determină numărul stelelor;
le dă tuturor lor numele lor. ( Psalmul 147: 4 )
El nu doar le plasează, ci le numește. Fiecare înseamnă ceva unic pentru el. Toate strălucesc cu reflectarea măreției și suveranității sale, dar fiecare în lumina sa. Și marea, marea majoritate strălucește în moduri pe care nici nu le putem vedea cu ochiul liber. Dar Dumnezeu îi vede și le știe numele, pentru că le-a pus acolo, le-a dat foc și le ține în flăcări.
El acoperă cerurile cu nori;
pregătește ploaia pentru pământ;
face să crească iarba pe dealuri.
El le dă fiarelor hrana lor
și tinerilor corbi care plâng. ( Psalmul 147: 8-9 )
Nu putem evita providența lui Dumnezeu. Dacă vin nori, este pentru că i-a suflat în ființă. Dacă picăturile de ploaie cad, este pentru că el le desfășoară de sus. Dacă firele de iarbă răsar din curți din nou în câteva luni, este pentru că le-a cerut să se ridice. Dacă soarele urcă din nou peste orizont mâine, este pentru că Dumnezeu îl provoacă să facă acest lucru ( Matei 5:45 ).
El dă zăpadă ca lâna;
împrăștie gerul ca cenușa.
Își aruncă cristalele de gheață ca niște firimituri;
cine poate sta în fața frigului său?
El își trimite cuvântul și îi topește;
el face să sufle vântul și să curgă apele. ( Psalmul 147: 16-18 )
Anotimpurile, cu nuanțele și umbrele lor unice, dezvăluie noi perspective ale providenței. Chiar și iarna, cea mai crudă dintre cele patru (cel puțin aici în Minnesota), cântă suveranitatea lui Dumnezeu - zăpada ușor așezată ca lâna, pământul acoperit meticulos de îngheț, ghețurile măsurate la milimetru, temperatura de răcire setată cu precizie. Și apoi, oricât de suveran a ajuns să fie, totul se topește și dă din nou loc vieții.
Și toate acestea sunt mai puțin decât o remorcă a providenței la care asistăm în fiecare zi, oriunde am trăi în lumea sălbatică pe care a făcut-o Dumnezeu. Din nou, Piper scrie: „Dumnezeu nu intenționează ca noi să privim lumea pe care a făcut-o și să nu simțim nimic. Când psalmistul spune: „Cerurile declară slava lui Dumnezeu” ( Psalmul 19: 1 ), el nu înseamnă asta doar pentru clarificarea teologiei. El înseamnă asta pentru exultarea sufletelor noastre ”( Providența , 21).
PROVIDENȚA FAȚĂ DE OAMENI
Dar providența lui Dumnezeu nu se limitează la stele și nori, la lei și corbi, la ploaie și zăpadă. De asemenea, el lucrează în mod suveran în și prin viețile oamenilor - ale tuturor oamenilor - și pentru binele veșnic al celor pe care îi iubește.
Domnul zideste Ierusalimul;
adună pe cei izgoniți din Israel.
El îi vindecă pe cei cu inima frântă
și le leagă rănile. ( Psalmul 147: 2-3 )
„Pe măsură ce psalmistul urmărește mâna suverană a lui Dumnezeu prin creație și istorie, el nu poate să nu cânte.”
Dacă Dumnezeu este la fel de înțelept și de puternic precum spune Scriptura, nu este atât de surprinzător faptul că el lucrează în mod suveran toate lucrurile conform planurilor sale. Cu toate acestea, este surprinzător faptul că el ar folosi acea putere, acea autoritate, acea providență pentru a vindeca inimile zdrobite, pentru a lega sufletele rănite, pentru a alege, a ierta și a adopta pe păcătoși - păcătoși ca noi. Psalmistul scrie aici despre poporul vechiului legământ al lui Dumnezeu, națiunea lui Israel, dar cât de mult mai adevărat trebuie să fie acest lucru pentru cei răscumpărați în Hristos?
El întărește barele porților tale;
el vă binecuvântează copiii din voi.
El face pace în hotarele tale;
te umple cu cele mai bune grâu. ( Psalmul 147: 13-14 )
Dumnezeu a stat lângă porțile lor. Dumnezeu le-a dat fii și fiice. Dumnezeu i-a zdrobit pe dușmanii lor. Dumnezeu le-a crescut câmpurile. Providența era speranța lor de supraviețuire, zidurile din jurul orașului lor, izvorul vieții lor. În tot Vechiul Testament, binecuvântările extraordinare și nemeritate de care s-a bucurat Israelul dovedesc în repetate rânduri suveranitatea minunată și milostivă a lui Dumnezeu. Și anticipează binecuvântări și mai mari pentru biserică - o pace mai deplină, o siguranță mai sigură, o bucurie mai dulce, o inimă nouă și o casă mai bună.
Providența către tine
Suveranitatea omniprezentă a lui Dumnezeu cade plăcut asupra unui suflet când îi vedem providența în lumina iubirii sale pentru noi. Psalmul se termină,
[Domnul] își spune cuvântul lui Iacov,
legile și regulile sale lui Israel.
El nu s-a purtat astfel cu nicio altă națiune;
nu-i cunosc regulile. ( Psalmul 147: 19-20 )
El nu s-a purtat astfel cu nicio altă națiune. Era adevărat pentru Israel și cu atât mai mult pentru adevăratul Israel, biserica. Cel care face tot ceea ce îi place, lucrează toate lucrurile - în mod răspânditor, meticulos, constant - pentru binele celor care îl iubesc și sunt chemați conform scopului său ( Romani 8:28 ). Dacă Dumnezeu este în întregime și veșnic pentru noi, nu împotriva noastră, atunci nimic nu ar putea fi mai dulce decât să știm că este total și inevitabil suveran.
Acest Dumnezeu guvernează și susține universul, el decide istoria, guvernează națiunile, controlează toate lucrurile și, în Hristos, te iubește .
